În prezent, din cauza unei breșe din cadrul normativ, cetățenii străini care solicită azil nu pot fi reținuți și nu li se poate interzice intrarea în R. Moldova.
„Am constatat că anumiți cetățeni străini, solicitanți de azil, care se află în căutare internațională, utilizează o schemă de corupție și profită de breșele din sistem pentru a rămâne în libertate pe teritoriul R. Moldova”, a punctat premierul.
Dorin Recean a spus că a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să verifice situația solicitanților de azil, inclusiv a celor cărora le-au fost respinse cererile de azil și se află în procedură judecătorească, întrucât tergiversarea dosarelor ani la rând permite aflarea în libertate a acestor persoane.
Reprezentanții executivului spun că, în prezent, în R. Moldova se află 38 de cetățeni străini, căutați pentru fraude bancare, evaziuni fiscale și infracțiuni cu violență, care profită de breșa descrisă mai sus.
La ședința convocată de prim-ministru au participat ministra Justiției, ministrul Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției, la care au fost invitați reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate, ai Procuraturii Generale și ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Participanții la ședința de la Guvern au convenit să modifice legislația privind azilul, după ce a ieșit la iveală că victima omorului din 10 iulie din Chișinău, un bărbat de 41 de ani, de origine turcă, își desfășura activitatea criminală preponderent în Marea Britanie, dar nu a putut fi extrădat autorităților de la Londra, pentru că în R. Moldova nu este permisă extrădarea persoanelor cărora li s-a acordat dreptul de azil.
- Vezi și: Un bărbat a fost împușcat mortal pe o stradă din Chișinău. Poliția este în căutarea suspectului
Autoritățile britanice l-au anunțat în căutare pe canalele Interpol pentru că avea de executat 21,5 ani de închisoare pentru deținerea armelor de foc și muniții și comiterea altor fapte ilegale. El mai era investigat pentru contrabandă și comercializare a heroinei.
Potrivit procurorilor, victima se afla în R. Moldova din 2022, iar britanicii au solicitat extrădarea lui de patru ori. Aceste cereri sunt examinate, din 2023, în instanța de judecată, fără a fi luată o decizie finală.
- Te-ar putea interesa și: Doi complici la omorul din Chișinău, reținuți de Poliție. Cazul va fi discutat în Parlament
Tot în 2022, bărbatul a fost reținut, dar imediat după asta a depus o cerere de azil către Inspectoratul General pentru Migrație (IGM). La scurt timp, cererea a fost respinsă, dar solicitantul a contestat decizia IGM în instanță. Astfel, el nu putea fi predat britanicilor până la o decizie definitivă a instanței privind azilul.
„În urma unor multiple peregrinări a cazului de la judecătoria de fond (Judecătoria Chișinău sediul Râșcani) la Curtea de Apel, hotărârea pe fondul cauzei și anume menținerea Deciziei IGM, a fost luată abia peste doi ani, la data de 3 iulie 2024”, au precizat procurorii.
Procuratura Generală a mai transmis că „tergiversarea” cererii de azil nu a permis ca bărbatul să fie plasat în arest. Procurorii susțin că au informat, pe 3 aprilie 2024, Consiliul Superior al Magistraturii, dar adresarea lor a fost respinsă la sfârșitul lunii mai.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te