Senatoarele americane îi cer lui Biden să apere drepturile femeilor din Afganistan

Protest al femeilor la Kabul, 21 octombrie 2021

Toate femeile membre ale Senatului american au lansat un apel la adresa președintelui Joe Biden să apere drepturile femeilor și fetelor afgane în urma retragerii armatei SUA din Afganistan.

Într-o scrisoare bipartizană, cele 24 de legislatoare, conduse de democrata Dianne Feinstein și republicana Joni Ernst, i-au cerut administrației Biden să elaboreze un „plan inter-instituțional” care să păstreze drepturile politice, sociale, economice și drepturile fundamentale ale femeilor și fetelor afgane.

„Dezangajarea americanilor din Afganistan pune în pericol succesele obținute cu greu pentru femeile și fetele afgane”, se arată în scrisoarea parlamentarelor, care menționează că aproximativ 3,5 milioane de fete afgane au fost înscrise la școală și 100.000 de femei urmau cursurile instituțiilor de învățământ superior anul trecut.

„Cu toate acestea, în lipsa unui guvern afgan legitim și a forțelor militare care să le protejeze, femeile și fetele suferă acum de pe urma jafurilor regimului taliban, cunoscut prin brutalizarea, izolarea lor și privarea lor de viață și libertate”, se spune în scrisoare. „Femeile sunt victimele bătăilor și crimelor premeditate, fiindu-le interzis să iasă din casă fără un tutore”, se arată în scrisoare.

Cele 24 de deputate spun că planul administrației Biden ar trebui să abordeze modul în care Statele Unite vor colabora cu organizațiile internaționale - cum ar fi Națiunile Unite - pentru a-i trage pe talibani la răspundere.