Serghei Lavrov a primit la Moscova o delegație a partidului Alternativa pentru Germania

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, i-a primit pe delegații Partidului Alternativa pentru Germania (AfD), conduși de co-președintele partidului Tino Chrupalla, Moscova, 8 decembrie 2020

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a primit în vizită la Moscova o delegație a partidului Alternativa pentru Germania (AfD), spunând că Rusia „prețuiește” contribuția formațiunii germane de extremă dreapta la menținerea relației dintre cele două țări, care însă ar avea nevoie de o „resetare”. Lavrov s-a întâlnit cu șeful adjunct al grupului parlamentar al AfD, Tino Chrupalla, și cu purtătorul de cuvânt pentru afaceri externe al partidului, Paul Hampel. Cu o zi mai devreme, Kremlinul a spus că este o vizită „foarte importantă”, iar AfD a precizat că reprezintă răspunsul la o invitație din partea Dumei de Stat de la Moscova. Relațiile Germaniei cu Rusia traversează o perioadă tensionată după otrăvirea cu gaz neurotoxic a opozantului rus Aleksei Navalnîi, care a fost tratat într-un spital din Berlin. Uniunea Europeană a impus interdicție de viză și înghețarea activelor vizând o entitate și șase oficiali ruși de rang înalt acuzați de „tentativă de asasinare” a lui Navalnîi. AfD sprijină ridicarea acestor și altor sancțiuni europene impuse Rusiei și pledează pentru normalizarea relațiilor.