Al doilea om din stat se vorbi cu al treilea om din stat să-l dea jos pe primul. Scenariul simplu, scris parcă de ministrul Agriculturii, mare amator de miorițe, („oaia, acest animal care ne străbate istoria ca un fir roșu”), cunoaște noi și noi mutații care-l fac aproape de nerecunoscut.
Se războiesc care cum apucă, aruncându-și insulte prin gardul Cotrocenilor. Tăriceanu îl acuză pe Iohannis că patronează un sistem corupt. Președintele ar vrea probabil ca guvernul să cadă, să aducă la butoane din nou un guvern de tehnocrați care să-i pregătească realegerea în 2019. Se crede Duhul Sfânt pogorât pentru a da sfaturi păcătoșilor, spune șeful Senatului despre președintele țării, deși el însuși a fost ales ca președinte pentru că s-a pornit de la prezumția de nevinovăție. Tăriceanu face aluzie la acuzele de corupție sau incompatibilitate care au însoțit ascensiunea președintelui Iohannis. Chiar dacă neagă, din documentele publicate în presă rezultă că Iohannis a avut dosare penale în cercetare la DNA (care nu-l transformă totuși într-un urmărit penal) pe când era primar la Sibiu și propunere a liberalilor pentru funcția de prim-ministru. Pe de altă parte, Înalta Curte analiza chiar înaintea alegerilor din 2014 dosarul întocmit de Agenția de Integritate referitor la posibila incompatibilitate în care s-ar fi aflat șeful statului pe când era și primar de Sibiu, și membru al consiliilor de administrație locală ale apei și piețelor (proces care l-a exonerat de culpă). ANI lansase această acuzație încă din 2010 și au existat primari care au răspuns penal pentru culpe similare. Acum, președintele nu mai are nicio înțelegere pentru cei certați cu legea și nici măcar pentru cei doar bănuiți de asta. Ar vrea ca miniștrii investigați pentru corupție să fie demiși sau să se retragă. Ar vrea ca politicienii aflați în cercetări penale să fac un pas înapoi.
Însă oierii uzurpatori vor impunitate pentru faptele lor și de aceea cred că, până să pună baionetele și să pornească la atac, trebuie anesteziată justiția. De când au văzut că nu-și pot susține creșterea economică (a lor și a finanțatorilor) decât dacă fură din coșul zilnic al românilor, vor să găsească metode alternative care să scurtcircuiteze întortocheatele cărări ale democrației. O soluție ar fi ca toate deciziile guvernamentale să aibă statut de lege, ba chiar mai mult decât atât, de vreme ce nu ar mai trebui aprobate de președinte, reducând mecanismul deliberării la caricatura de dezbatere din ședințele de guvern unde se adoptă ciorna primită de la șeful partidului. Însă un asemenea mecanism poate deveni cu ușurință abuziv și, în consecință, penal. De aceea, neutralizarea justiției este esențială. Chiar dacă este, la rându-i coruptă, leneșă sau ignorantă, plină de erori judiciare ca oaia de purici, justiția încearcă să aplice criteriul coerenței și consecvenței juridice într-o țară condusă de urechiști care ar vrea să conducă prin dictate guvernamentale.
Se folosesc de tot soiul de tertipuri și argumente pentru aceasta. Cei mai folositori sunt gonacii care ridică perdele de fum pentru a asmuți, a ademeni și a imobiliza prada. În cazul nostru, judecătorii care, momiți cu pensii cât un salariu de bancher, abandonează pe capete sistemul. În scurtă vreme, vom importa. Odată ajunși în raiul pensiei anticipate, dosarele pe care le judecau revin, printr-un capriciu procedural, la punctul inițial. Chiar și cele în care nu lipsește decât etapa finală a procesului, hotărârea judecătorească. Al doilea și al treilea om în stat aveau dosare penale și combinația genială între abilitatea oamenilor din guvern de a manipula foamea și frica magistraților, pe de o parte, și egoismul magistraților (care ar fi putut semnala din timp scurtăturile și efectele perverse ale legii pensiilor speciale), pe de alta, au devertebrat sistemul de drept, lăsându-l strâmb.
A contribuit din plin și ministrul Justiției care conduce din postura de mare preot universitar ceremoniile decerebrării sistemului. El cere ca Inspecția Judiciară să iasă de sub tutela CSM și să devină o instituție independentă. Ce ar vrea să facă el cu independența acestui organ de control a devenit limpede în vară când le-a comandat inspectorilor să controleze Direcția Națională Anticorupție, dușmanul declarat al oligarhiei politice. Cumva controlul era legitim după ce DNA fusese prins de tirul unor acuzații fără precedent, unele venite chiar din interior. CSM ar trebui să formuleze un punct de vedere față de acest raport în următoarele zile, însă nici acolo, cum știm, nu există o viziune unitară față de rostul Inspecției judiciare pe care mulți șefi și șefuți au acuzat-o de abuz și lipsă de respect, în timpul cercetărilor. Mai mult, Gabriela Baltag, unul dintre judecătorii din CSM, susține că ar fi primit grămezi de mailuri în care înșiși inspectorii se plângeau de atitudinea procurorilor și de limitele controlului. Așadar, se temeau de posibile represalii.
În mod declarativ Inspecția judiciară își propunea să analizeze îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și eficiența managerială a șefilor de parchete. În subsidiar voia să analizeze și practica procurorilor de a renunța la urmărirea penală și cum erau soluționate cazurile de malpraxis medical. Probabil că, neoficial, voiau să sondeze nivelul până la care a ajuns incestul dintre DNA și serviciile secrete. Redactarea raportului a fost amânată aproape două luni din cauza „volumului mare de lucru.” A fost depus la CSM, dar procuroarea șefă Laura Kovesi spune că nu există niciun motiv de îngrijorare.
Direcția anticorupție, după cum știm, se află într-un nor de ceață care nu știm dacă o camuflează sau o orbește. Procuroarea șefă are inexplicabile relații contra naturii sale instituționale cu serviciile secrete și, cu toate că probele se adună, ea neagă cu tărie acuzația că multe dintre rechizitorii i-au fost date la dejunul de lucru sau la cinele de taină cu șefii serviciilor. Recent a renunțat la doi dintre aghiotanți (Doru Țuluș și Mihaela Iorga) acuzați că au avut la rândul lor, relații interzise cu presa căreia i-ar fi livrat înregistrări compromițătoare cu șefa lor.
Cu alte cuvinte, palierul de la care toți se așteaptă să ne lumineze raza dreptății este cuprins de bezna războiului total. Dacă introducem în deja obscura ecuație și pensionările din sistemul judiciar și contestarea tot mai vehementă a Curții Constituționale care ar fi formată (zic contestatarii actualei majorități) din oamenii puterii începem să ne întrebăm cine se ocupă totuși cu împărțirea dreptății în România ca să știm de ce aceasta umblă cu capul spart. E drept, CSM-ul a votat împotriva ingineriei lui Tudorel Toader care voia, printre altele, modificări ale codurilor juridice, schimbarea modalității de numire a șefilor din Parchete (excluzându-l pe președinte de pe traseu) și, nu în ultimul rând, înghițirea Inspecția Judiciară în subsolurile ministeriale transformând-o în serviciul său secret (ministrul nici nu a fost prezent la ședința la care își anunțase prezența și președintele Iohannis), însă votul cu pricina a fost la limită (10 împotrivă, 8 pentru) și pare să indice, încă odată, că magistratura românească este formată din doi siamezi - judecătorii și procurorii - care trebuie supuși unei operații de separare, altminteri vor fi mereu pe punctul să se sufoce reciproc.
Ministerul Justiției, deși printre puținii profesioniști care au ocupat acel fotoliu fără a avea și o funcție la partid, dovedește că nici nu e nevoie: omul are instinctul ierarhiei și se întinde covor roșu pentru șefi. Marele său efort intelectual este să găsească rațiuni juridice și logică în abuzurile acestora. Mai face eforturi să acopere cu petice legislative diverse abuzuri. Nu e de mirare că, susțin unii, i-ar fi propus prim-ministrului ca hotărârile de guvern să nu mai fie niște simple acte normative și să aibă același statut juridic ca legile și ordonanțele de urgență. Efectul deciziei ar fi că miniștrii nu ar mai putea fi trași la răspundere pentru fapte penale direct, de procurori, ci după ce Parlamentul își dă aprobarea. Adică, ministrul vrea să aibă la dispoziție un organ de anchetare a magistraților pentru posibile fapte penale, dar să-și exonereze colegii de eventualele anchete de același tip.
Miniștrii ar fi scăpa de răspunderea penală pentru, să zicem, deciziile care-i favorizează pe șefii de la partid. Este cazul vicepremierei Shaiddeh și al ministrei Plumb care i-ar fi făcut cadou șefului de partid, pe vremea când acesta era și el vicepremier, o insulă și un braț al Dunării. Acestea ar fi fost transferate în administrația consiliului județean Teleorman care le-a cedat unei firme controlate de Liviu Dragnea, după rețeta folosită cu succes în marile tunuri imobiliare din București, Constanța sau aiurea. Un cadou otrăvit, pentru că nu era mare lucru acolo, „doar bălării și niște bălți,” spune Liviu Dragnea. Al treilea om în stat susține că nu voia decât binele poporului, să facă acolo o tabără de vară pentru elevi, un complex turistic și sportiv, piste de bicicletă și un parc acvatic. Un fel de a spune că pregătea un nou bazin electoral, în apele Dunării.
Dar chiar și dacă hotărârile de guvern nu ar fi considerate legi în toată regula, ministrul Toader a găsit în mâlul jurisprudenței adunate în timp soluția ideală pentru exonerarea penală a colegelor sale: în fapt, deciziile ministeriale și guvenamentale nu pot fi cercetate decât în instanța de contencios administrativ. Multe hotărâri de guvern, spunea ministrul, au fost atacate la instanţele de contencios administrativ spre a se verifica de către judecător legalitatea unui act normativ inferior legii. Prin urmare, în opinia mea, legalitatea unei hotărâri de guvern nu o verifică procurorul, ci judecătorul specializat în contencios administrativ. Nu e și opinia procuroarei șefe DNA care știe că, dacă ar accepta acest punct de vedere, ar pierde o armă letală în lupta anticorupție (și împotriva țintelor sale politice, spun adversarii ei). Este motivul pentru care DNA a solicitat Consiliului magistraților o anchetă în legătură cu declarațiile ministrului pe care le consideră „o imixtiune în activitatea procurorilor.” Dacă ar ceda acest front, ar însemna să le dea drumul celor două ministre, cea mai importantă captură politică din ultima vreme.
În politică, administrație și justiție e război total. Și așa, acoperiți cu noroaiele din bălțile de la Belina și plini de sângele vărsat în luptă, nu mai deosebești îngerii de draci. Politicienii majoritari se prezintă ca niște martiri ai luptei pentru democrație: sunt vânați pentru că au câștigat alegerile, spun ei. Președintele Iohannis ar trebui să înceteze să mai facă analiză politică pentru că există unii care cred că, de fapt, atunci când spune că „e nevoie de mai multă implicare civică”, nu face decât să incite lumea să iasă în stradă. O ieșire în stradă cât o ieșire din democrație.
De partea cealaltă, partidele de opoziție stau sedate de sondajele de opinie produse în incubatoarele propagandistice. Vorbesc, dar, din varii motive, vocea lor e pițigăiată sau mută. Se tem să se angajeze în proteste de stradă poate și de teamă că dezmăgirea generală le-a rărit rândurile. Sau că ar fi acuzate că fac politică (sic!). Între timp, prețurile au luat-o razna în urma introducerii accizei suplimentare la benzină prin care guvernul vrea să-și reducă pierderile și să mascheze inflația. O reducere cât un bonus băgat în buzunarul retailerilor și producătorilor cărora le-a stimulat glandele salivare. Altminteri nu se explică de ce, încă de când acciza era doar un zvon, prețurile au luat-o încet, dar sigur, în sus. Creșteau odată cu economia. În acest context, faptul că Banca Națională a vândut un miliard de euro pentru a menține cursul valutar (în isăreză se spune „sterilizarea valutei”) iar indicele ROBOR (în funcție de care se calculează costul creditelor în lei care au o dobândă variabilă) a crescut substanțial și pe neașteptate i-a făcut pe mulți să-și scuture conturile de mărunțiș pentru a nu finanța o nouă posibilă criză economică.
Economiștii anunță vremuri grele, dar babele din politică se bucură, că e vreme de pieptănat lâna. Vine iarna. Oițele să se descurce și ele cum pot. Și să nu-și facă griji: oierii le vor tunde periodic.