La demonstrația care a durat o oră și jumătate, manifestanții au cerut demisia Maiei Sandu, care a obținut un nou mandat de președintă la alegerile prezidențiale din noiembrie trecut, învingându-l detașat pe candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo.
Vorbindu-le participanților la protest, liderul socialist Igor Dodon, care a pierdut și el în trecut în fața președintei pro-europene, a spus că demonstrația este o primă astfel de acțiune, sugerând că vor urma și altele.
Dodon, care vrea relații mai strânse cu Rusia, nu recunoaște victoria Maiei Sandu la recentele prezidențiale pe motiv ca a fost obținută cu sprijinul masiv al alegătorilor din diaspora.
Dar Stoianoglo are altă părere decât Dodon în legătură cu alegerile și alte chestiuni. El s-a desolidarizat de socialiști după prezidențiale, iar luna aceasta a intrat în coaliție cu primarul Chișinăului, Ion Ceban, și alți doi politicieni, declarând cu toții că sprijină integrare Republicii Moldova în Uniunea Europeană, spre deosebire de Dodon.
La protestul din 22 februarie, liderul socialiștilor le-a cerut și altor politicieni să i se alăture, în viitor.
Reprezentanții președinției au spus că nu comentează acțiunile politice, iar cei ai partidului de guvernare PAS - că protestele ar trebui îndreptate înspre guvernările anterioare.
„Protestele oamenilor trebuie să fie împotriva inacțiunilor guvernărilor anterioare, care nu s-au îngrijit de securitatea energetică a țării. Ceea ce facem noi este să remediem ceea ce au distrus ei și să construim, în sfârșit, un stat rezilient, capabil să aibă grijă de cetățenii săi”, au spus reprezentanții PAS pentru Europa Liberă, comentând critici din timpul demonstrației vizând scumpirea energiei.
Protestul a avut loc și pe fundalul unei incertitudini în plan internațional în urma schimbării dramatice a poziției Statelor Unite în privința războiului din Ucraina, după începerea celui de-al doilea mandat la Casa Albă a lui Donald Trump, luna trecută.
Trump nu mai vrea să sprijine Ucraina și îl presează pe liderul ucrainean, Volodomir Zelenski, să negocieze cu cel rus, Vladimir Putin, care i-a invadat țara pe scară largă cu aproape trei ani în urmă.
La Chișinău, puterea în frunte cu șefa statului au sprijinit Ucraina în fața agresiunii ruse, în vreme ce Igor Dodon nu a condamnat niciodată invazia, distrugerile și pierderile de vieți omenești pe care aceasta le-a cauzat.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te