În Spania, socialiștii premierului în exercițiu Pedro Sanchez au câștigat cele mai multe voturi în alegerile parlamentare de duminică. Dar cele 28% obținute sau 120 de locuri în parlament din 350 nu sunt suficiente pentru o majoritate, existând riscul să se perpetueze impasul în formarea coaliției de guvernământ. Scrutinul a mai marcat și întărirea formațiunii Vox de extremă dreapta, care, cu un scor de peste 15% din voturi, și-a dublat aproape rezultatul de la alegerile precedente, din luna aprilie, de la 24 la 52 de locuri în parlament. Premierul Sanchez a spus după vot că partidele politice trebuie să facă totul pentru depășirea impasului politic. Pe locul doi, s-au situat conservatorii din Partidul Popular cu 20.8% sau 88 de locuri. Scrutinul parlamentar de duminică a fost al patrulea în Spania din ultimii doi ani, scena politică spaniolă fragmentându-se tot mai mult în urma apariției unor partide noi.