Termenului de solidaritate îi atribuim, de regulă, o accepție pozitivă. Știm bine că Solidaritatea a fost numele sindicatului polonez care a contribuit, în chip substanțial și exemplar, la căderea comunismului. Și tot în solidaritate vedea Albert Camus o posibilă soluție de a depăși izolarea și absurdul.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
Uităm însă că, din nefericire, există și alte ipostaze ale solidarității. Există, astfel, o solidaritate a ticăloșilor, a infractorilor, a impostorilor. Sunt, acestea, solidarități mai puternice, mai trainice, întrucât sunt animate de un spirit de turmă. „Rinocerii” acționează cu toții la unison, încolțindu-l pe Bérenger, eroul piesei lui Eugen Ionescu, singurul personaj care refuză să facă parte din turmă.
Acum aproape trei ani, după tragedia de la clubul Colectiv și după ce zeci de mii de oameni au ieșit să protesteze pe străzile Bucureștiului, Liviu Dragnea a fost cel care l-a forțat pe premierul Victor Ponta să-și dea demisia. Acum, Partidul social-democrat face zid în jurul lui Liviu Dragnea, deși ar avea incomparabil mai multe motive să-l înlăture din fruntea partidului și de la conducerea Camerei deputaților.
Cum de reușește acest individ, până nu de mult un obscur panglicar județean, să-i țină în lesă pe mai-marii partidului și să manevreze masa amorfă a electoratului fidel? Ne amintim că, în 22 decembrie 1989, cu numai câteva ore înainte ca Nicolae Ceaușescu să fugă cu helicopterul, membrii Comitetului politic executiv îl implorau să le fie în continuare șef și călăuză, ba chiar unul, mai zelos, i-a pupat și mâna. Solidaritate în slugărnicie pentru a proteja un infractor – iată spectacolul jalnic pe care ni-l oferă astăzi PSD-ul și aliații lui.
Paranoic, suferind de mania grandorii, îmbătat de osanalele pe care i le ridicau propagandiștii regimului, Ceaușescu se credea veșnic. Liviu Dragnea dă senzația că nu a învățat nimic din trecutul recent; pare decis, ceea ce este extrem de grav, să dea foc țării numai ca să-și salveze pielea. După trei decenii, România se confruntă, așadar, cu un alt caz patologic. E un moment de cumpănă iar cei care îl țin în brațe pe condamnatul penal Dragnea își asumă o grea responsabilitate.