Majoritatea moldovenilor apreciază pozitiv prestația autorităților R. Moldova în timpul epidemiei de coronavirus, 42% considerând că se descurcă mai bine decât în alte țări, arată un sondaj de opinie realizat în perioada 31 martie-8 aprilie. Toate restricțiile importante adoptate de guvern sunt evaluate majoritar pozitiv, constată sondajul prezentat astăzi prin videoconferință de directorul general IMAS, Doru Petruți. Peste 80% din respondenți s-au declarat de acord, de exemplu, cu interzicerea slujbelor religioase cu participare numeroasă pe perioada crizei. Autorii sondajului au mai constatat că încrederea în instituțiile statului a crescut în această perioadă, în special în cele percepute ca aflate „în prima linie de luptă” cu COVID-19. Președinția se află pe primul, loc, urmată de Ministerul Sănătății sau Ministerul de Interne. Sondajul mai arată că glasul opoziției este mai puțin auzit în această perioadă, când cetățenii urmăresc „cu îngrijorare și speranță” mai ales comportamentul puterii. O altă constatare a sondajului este că majoritatea cetățenilor sunt încrezători că epidemia va fi depășită, numai o mică parte temându-se că sistemul medical din R. Moldova nu va face față.