Peste jumătate de moldoveni cred că R. Moldova merge într-o direcție greșită, dar procentul celor nemulțumiți a scăzut odată cu lansarea invaziei rusești în Ucraina pe 24 februarie, arată un sondaj realizat de International Republican Insitute (IRI).
În perioada 9-23 februarie, 66% din respondenți declarau că țara merge într-o direcție greșită, dar acest procent a scăzut la 53%, în perioada 24 februarie – 21 martie.
Majoritatea tinerilor între 18 și 35 de ani cred că R. Moldova se îndreaptă într-o direcție greșită, dar cu 55% sunt un pic sub media generală.
După 24 februarie, data când Rusia a lansat invazia din Ucraina, numai 13 la sută din respondenți menționează războiul drept una din cele mai mari probleme cu care se confruntă R. Moldova iar securitatea este o preocupare pentru numai 7% (atât înainte cât și după începerea războiului din țara vecină).
Principalele probleme rămân: prețurile, veniturile mici, lipsa locurilor de muncă și corupția, primele două fiind preocuparea majoră a tinerilor. Această ordine nu s-a schimbat nici după începerea războiului din Ucraina.
Când vine vorba de schimbări, singura îmbunătățire semnificativă este - potrivit respondenților - în relațiile cu Uniunea Europeană, care s-ar fi îmbunătățit, potrivit unui procent de 60%.
În rest, de la lupta cu corupția, la sistemul judiciar sau transparența actului de guvernare, majoritatea crede că lucrurile s-au înrăutăți sau/și au rămas neschimbate.
Sondajul a fost publicat pe 26 aprilie 2022.