Badri Hosseini Hamenei, sora liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Hamenei, și-a criticat fratele și „califatul despotic” al acestuia într-o scrisoare deschisă în care mai spune că speră să îl vadă răsturnat.
Scrisoarea lui Badri Hamenei, publicată pe contul de Twitter al fiului ei pe 6 decembrie, exprimă compasiune față de mamele care și-au pierdut apropiații din cauza opoziției față de republica islamică în ultimele patru decenii și declară că se opune acțiunilor fratelui ei.
### Vezi și... ### Un fost președinte al Iranului cere guvernului să asculte protestele „până nu e prea târziu”„Regimul Republicii Islamice a lui Homeini și Ali Hamenei nu a adus decât suferință și opresiune Iranului și iranienilor", a adăugat ea, referindu-se la ayatollahul Homeini, care a fost primul lider suprem al Iranului din 1979 până la moartea sa în 1989. „Sper să văd, în curând, victoria poporului și răsturnarea acestei tiranii care conduce Iranul”.
Vocea poporului vs. vocea mercenarilor
Sora lui Hamenei, care locuiește în Iran, scrie că fratele ei „nu ascultă vocea poporului iranian și consideră, în mod greșit, că vocea mercenarilor și a celor care își umplu buzunarele cu bani ar fi vocea poporului iranian".
În ultimii ani, Badri Hosseini Khamenei spune că a încercat, din rațiuni umanitare, să-l facă pe fratele ei să audă vocea poporului iranian, dar a fost dezamăgită și a întrerupt contactul cu el.
De asemenea, Badri Khamenei a folosit scrisoarea pentru a vorbi despre brutala arestare a fiicei sale, spunând că, dacă ea a fost arestată astfel, „este clar că vor exercita o violență de mii de ori mai mare asupra fiilor și fiicelor asupriți ai altora”.
Fiica lui Badri Hamenei, Farideh Moradhani, care este nepoata liderului suprem, a fost arestată în urmă cu o săptămână, după ce a fost chemată la Procuratura Revoluționară Islamică din Teheran. În ultima înregistrare video pe care a înregistrat-o înainte de arestare, ea a cerut comunității internaționale să rupă legăturile cu guvernul iranian.
Furia provocată de moartea lui Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, în septembrie, a determinat mii de iranieni să iasă în stradă în toată țara pentru a cere mai multe libertăți și drepturi pentru femei.
Amini a murit în timp ce se afla în custodia poliției, după ce a fost reținută pentru că ar fi purtat în mod necorespunzător hijabul, vălul islamic. Părinții și prietenii ei spun că a fost bătută. Tulburările de amploare reprezintă cea mai mare amenințare la adresa guvernului islamic de la revoluția din 1979.
Agenția de știri HRANA a activiștilor civici informează că, până la 29 noiembrie, cel puțin 459 de protestatari au fost uciși în timpul tulburărilor. Printre aceștia se află și 64 de minori.
### Vezi și... ### Cât de departe poate ajunge revolta din Iran