Soția activistului transnistrean Victor Pleșcanov: „Oamenii tac, se tem. Dar tăcând, poți și să mori”

Victor Pleșcanov a fost transferat, recent, într-o celulă din subsol, pentru că nu s-a conformat regulamentelor penitenciarului de la Tiraspol. După transfer, acesta a încercat să se sinucidă, tăindu-și venele. Incidentul s-a produs în noaptea de 25 spre 26 noiembrie.

Interviu cu Oxana Lopușneak, soția lui Victor Pleșcanov, activist transnistrean condamnat de un tribunal ilegal de la Tiraspol

Europa Liberă: Ce s-a întâmplat cu Victor? Cum ați aflat despre tentativa de suicid?

Oxana Lopușneak: Mi-a dat de știre o doamnă. Soțul ei este, la fel, deținut în închisoarea respectivă. Nu pot să-i dau numele, din motive lesne de înțeles. Ei pot să le suplimenteze anii de detenție sau să le aplice alte pedepse celor care răspândesc informații din închisoare. În ziua următoare, însă, după ce ea mi-a spus ce mi-a spus, am avut o confirmare din partea unei persoane cu renume aici, care, anterior, de asemenea a fost băgată în pușcărie pe motive politice. De altfel, acest om a reușit să iasă din închisoare în urma sprijinului din Chișinău. Și dânsul mi-a confirmat că există asemenea informații, că el [Victor] a încercat să se sinucidă.

Europa Liberă: Iar acum, din informațiile pe care le dețineți, care este starea lui Victor?

Oxana Lopușneak: Acolo totul este închis. Ei nu oferă informații. Acum o oră [în data de 28 noiembrie] am vorbit cu un gardian, care mi-a explicat, oarecum în derâdere, că a existat o tentativă de suicid, că nu s-a întâmplat, însă, nimic grav... Dar ieri cunoștinței noastre i se spunea despre un incident serios...

Europa Liberă: Despre ce exact era vorba?

Oxana Lopușneak: Despre faptul că și-a tăiat venele. Că a fost mare agitație [în închisoare]. Șefii de acolo s-au agitat. Victor nu a mai suportat condițiile din subsol, din încăperea ceea de doi pe doi metri, cum am aflat – fără căldură, fără lumină. Un izolator ordinar...

Europa Liberă: Credeți că tocmai aceste condiții și presiunile exercitate asupra lui Victor i-au servit drept temei pentru gestul lui disperat?

Oxana Lopușneak: El a fost transferat în izolator, deoarece nu era de acord cu faptul că trebuia să muncească în penitenciar. I se refuzase deja de două luni cererea să i se prezinte dosarul, ca să ia cunoștință de el. Și după asta i se mai spunea că trebuie să muncească. În închisoare, cică, asta-ar fi regula. El întreba dacă munca e cumva „voluntar-obligatoriu”, cum se zice, sau chiar trebuie să se conformeze. „Dacă e o chestiune voluntară – eu nu sunt de acord. Dacă e invers – zicea el - prezentați-mi legea în care să fie scris că eu trebuie să muncesc în folosul vostru. Voi m-ați închis pe mine, mă considerați dușmanul vostru și eu mai și trebuie să fiu robul vostru, să lucrez pentru voi?”. Victor nu a acceptat aceste condiții. După un ultim avertisment, l-au închis în izolator, în „ȘIZO”, cum i se mai spune.

Europa Liberă: Ca pedeapsă, da?

Oxana Lopușneak: Ca pedeapsă, 15 zile în izolator și iată că vineri, în data de 25, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Asta e ce știu.

Europa Liberă: Când l-ați văzut ultima oară pe Victor?

Oxana Lopușneak: L-am văzut marți, pe data de 22, la ora 16:00. În fiecare zi pot să vin pentru o vizită de 20 de minute. M-a înștiințat atunci că ei insistă ca el să lucreze două ore în închisoare, fără a fi remunerat. Mi-a spus că nu poate accepta, că a fost judecat și încarcerat ilegal, de vreme ce trebuia doar amendat sau condamnat condiționat. El stă pe poziția sa.

Europa Liberă: V-a povestit Victor despre condițiile de detenție? S-a plâns de ceva?

Oxana Lopușneak: Alături de noi se afla permanent un gardian care ne asculta și ne monitoriza. Dacă începeam să vorbim despre dosarul său ca de unul politic, el ne spunea că nu avem dreptul să vorbim [despre asta]. Apoi, dacă discutam despre condițiile din închisoare – el spunea că alimentarea e normală, iar despre restul nu vorbea din cauză că eram supravegheați și ascultați cele 20 de minute [de întrevedere]. El nici nu voia să vorbească despre asta, deoarece, din câte am înțeles, sunt aplicate anumite pedepse pentru divulgarea informațiilor. Din această cauză, el era foarte neliniștit.

Europa Liberă: Din 22 noiembrie, când v-ați văzut cu Victor, ați mai făcut încercări să-l vizitați?

Oxana Lopușneak: Mi s-a comunicat sâmbăta noaptea despre cele întâmplate, iar duminică am mers la închisoare. Mi-au dat voie să intru. Am luat haine calde [pentru Victor] pe care i le-au transmis. Nu au acceptat nimic altceva. Am întrebat ce s-a întâmplat. Ei mi-au spus zâmbind că nimic deosebit. /.../ Iar astăzi [28 noiembrie] am discutat direct cu un gardian. Și el mi-a zis că nu s-a întâmplat nimic grav, dar azi nu mi s-a permis nici măcar să transmit un colet...

Europa Liberă: Cum vă explicați asta?

Oxana Lopușneak: Cred că au ajuns la urechile lor anumite informații. Că am început să mă agit, iar lor asta nu le vine pe plac. În general, la noi oamenii tac, se tem. Dar tăcând, poți și să mori. Probabil din această cauză, văzând că fac gălăgie, am parte de un alt tratament. Dar poate că asta e doar o aparență.

Europa Liberă: Dar care este atitudinea față de Dvs. din partea administrației transnistrene, după ce Victor a fost încarcerat?

Oxana Lopușneak: Pe Victor îl au în arest din 10 iunie, mai întâi fiind arest administrativ. Am observat că eu și copilul nostru suntem filați. Ei nu-mi răspund concret la demersuri, făcând trimitere la faptul că nu sunt vizată în anchetă, că nu am nicio atribuție la acest dosar, pentru că eu nu am depus depoziții împotriva soțului meu și a familiei mele. Dacă adresez demersuri la comitetul de anchetă despre ce i se întâmplă soțului meu, ei spun să mă adresez la procuratură, dacă mă adresez la procuratură, de acolo sunt direcționată în altă parte. Sunt pasată ca o minge de fotbal...

Europa Liberă: Dintr-o instanță în alta...

Oxana Lopușneak: Da. Chiar și atunci când i-am scris personal președintelui [Krasnoselski], am fost redirecționată în altă instanță (...) Ei nu răspund de acțiunile lor...nu știu cum să zic altfel...

Europa Liberă: Dar Dvs. simțiți această presiune, spuneați că sunteți filată...

Oxana Lopușneak: Ei au început să ne urmărească încă din primăvara anului trecut. Dar atunci nu s-au atins de Victor. El exprima opinii ce țin de corupție și împotriva hoției. În stradă era recunoscut de oameni, pentru că este vocal, vorbăreț. Prea vorbăreț. Probabil, i-o fi tăiat cuiva drumul... Iar de la începutul războiului [în Ucraina] filajul a devenit vădit. Simțeam că merg din urma noastră. Îi simțeam și-i spuneam [lui Victor] că acești oamenii ne urmăresc. El îmi zicea că doar mi se pare. În cele din urmă, așa a și fost. Într-un târziu, intrasem într-un magazin de țesături pentru cumpărături, el s-a uitat la steaguri și a întrebat de cel a Ucrainei. Femeile [vânzătoarele] erau, desigur, speriate. Nu știu de ce erau atât de speriate de vreme ce în pașapoartele noastre există file în trei limbi și ar trebui să fie și steagul ucrainean, e doar alegerea noastră, nu? Peste 5 minute, după ce am ieșit din magazin, au venit cei de la MGB și au luat depoziții de la ele. Le-au arătat fotografiile noastre pe care ni le făcuseră în preajmă...

Europa Liberă: În opinia Dvs. în Transnistria există drepturi ale omului, sunt ele respectate?

Oxana Lopușneak: Nu știu care e situația în general, cum e cu alții, dar față de familia noastră ei au procedat inuman. Aici [în Transnistria] e un alt format de gândire la oameni. Îndeobște, oamenii nu sunt judecați de ei după lege. Ei, cred, nici măcar nu știu ce înseamnă lege.