Spania anunță economii la curent – deocamdată pentru clădiri publice și infrastructură

„Ahorros” este cuvântul spaniol pentru economii, și se află în aceste zile toride pe buzele multor spanioli, cuplat cu adjectivul „energeticos”. Guvernul de la Madrid a anunțat măsuri de economisire a curentului electric, deocamdată într-o primă „baterie”, cum scrie presa spaniolă – adică numai în clădirile publice.

Your browser doesn’t support HTML5

Spania anunță economii la curent – deocamdată pentru clădiri publice și infrastructură

Spania, ca și vecina ei iberică Portugalia, se află într-o situație mai puțin obișnuită decât alte țări din UE, confruntate cu ceea ce Bruxelles-ul numește „șantajul rusesc” al gazelor. Spaniolii și portughezii nu importă deloc gaze rusești, așa că și-au negociat în clubul european cote mai mici de economisire – nu 15%, ca majoritatea europenilor, ci numai 7%.

Pe altă parte, însă, Spania a trecut la treabă de îndată, anunțând săptămâna aceasta, mai devreme decât alte țări, măsuri concrete, pe care vrea să le aplice vreme mai îndelungată decât alții – nu doar până în martie 2023, ci până în noiembrie 2023.

„Este momentul să fim solidari”, a spus ministra tranziției ecologice, Teresa Ribera Rodriguez.

Măsurile intră în vigoare zilele acestea, odată cu publicarea decretului regal. În baza lui, clădirile administrației publice, magazinele, hotelurile, spațiile culturale, infrastructura de transport ca gări, stații de autobuz, aeroporturi vor trebui să limiteze răcirea aerului la cel mult 27 grade, iar încălzirea – la 19 grade. În plus, porțile și ușile care le separă de exterior vor trebuie să se închidă automat pentru a menține tempertura interioară. Va fi obligatorie stingerea luminilor în vitrine la ora 22, și vor trebuie verificate suplimentar, pentru eficiență, instalațiile termice și boilerele.

### Vezi și... ### Raționalizarea consumului de gaze: ce se știe despre planurile R. Moldova comparativ cu ale unor țări UE

Sunt prevăzute amenzi de 60.000 de euro pentru abateri mai puțin grave, de 6 milioane pentru abateri grave și de 100 de milioane pentru încălcări foarte grave,

Planul guvernului condus de premierul socialist Pedro Sanchez propune de asemenea încurajarea muncii de la la distanță pentru economii energetice la transport și în instituții. Sunt prevăzute de asemenea reduceri de prețuri la bilete pe trenuri locale și de distanță medie pentru navetiști, până la sfârșitul anului curent, și pe 13 trasee de tren de mare viteză, alături de alte forme de ajutor de stat într-o perioadă când facturile la electricitate au ajuns în iulie la o cifră-medie record: peste 115 euro pentru o casă tipică.

### Vezi și... ### AIE: se anunță o criză energetică mai gravă decât aceea din anii 1970

Guvernul Spaniei nu a propus deocamdată măsuri obligatorii de economisire a energiei în spațiul privat, dar a emis o serie de recomandări, cum ar fi: folosirea cu predilecție a luminii naturale; folosirea becurilor cu consum mic, a ventilatorului mai degrabă decât a aerului condiționat. Spaniolii sunt îndemnați să aerisească în casă în primele ore ale zilei, să fixeze aerul condiționat la 27 de grade și să curețe periodic filtrul, să facă duș scurt, în locul unei băi lungi în vană, să folosească scările mai degrabă decât ascensorul. Oamenii sunt rugați de asemenea să nu pună în frigider alimente calde, să se gândească ce vor din frigider înainte de a-l deschide, nu cu el deschis... Un obicei de mare succes în pandemie, anume cumpăratul pe internet, este descurajat – pentru că transportul duce la consum de energie. „Mai bine cumpără la tine în cartier”, recomandă guvernul spaniol.

Potrivit unui reportaj Euronews, restricțiile au fost bine primite, în general – mulți au spus că acum, vara, este nefiresc ca aerul condiționat să coboare temperatura în asemenea hal, încât înăuntru să trebuiască să porți pulover; dar unii, mai ales proprietari de restaurante, s-au plâns mai ales de limita de 27 de grade la răcirea aerului – acum, în vară, li se pare prea cald, și se tem că vor pierde clienți.