Spania impune restricții sosirilor de pasageri din zona Schengen

Aeroportul din Malaga

Spania va limita sosirile de pasageri din țările zonei Schengen și va impune o carantină de 14 zile tuturor călătorilor primiți în țară ca să evite „importul” de cazuri noi de COVID-19, a anunțat marți guvernul de la Madrid. Măsurile vor intra în vigoare vineri și vor rămâne valabile cel puțin până la 24 mai. Spania și-a închis frontierele terestre cu Franța și Portugalia la 17 martie, dar nu a impus alte restricții pentru sosirile din țările spațiului Schengen. Din 15 mai, va fi permisă însă intrarea nestingherită în țară numai cetățenilor spanioli, rezidenților străini și altor categorii restrânse. Printre cei afectați de interdicție se vor număra și străinii care au case de vacanță în Spania. Fernando Simon, coordonatorul centrului de comandă de la ministerul spaniol al sănătății, a explicat marți că „evoluția epidemiei este bună, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt riscuri”.