Paturile pe care dorm sportivii sunt aceleași, din carton, introduse la JO de la Tokio.
Gândite pentru a fi din materiale reciclabile, ușor de instalat și să nu ocupe prea mult spațiu, ele sunt supranumite și „paturile antisex”, din motive lesne de ghicit.
Ideea a venit în urma JO de la Rio, din 2016, când o sportivă spune că nu a putut dormi în propria cameră, pentru că cealaltă colegă avea mereu un „oaspete” și nu o lăsa să intre.
Pe TikTok, există un veritabil trend în care sportivii demonstrează cât de bine țin paturile: sar pe ele, fac flotări sau mișcări de gimnastică, arată publicului cum sunt structurate pe dedesubt.
Paturile rezistă la astfel de mișcări, însă problema este că saltelele din materiale reciclabile sunt prea tari. Unii sportivi au ajuns să-și cumpere propriile toppere pentru saltele, pentru că nu reușesc să doarmă confortabil. Echipa din China a adus și toppere pentru saltele, și aer condiționat.
Cine-și mai aduce aer condiționat
Cazarea din Satul Olimpic nu are aer condiționat - este una dintre ideile organizatorilor pentru a reduce impactul asupra mediului, consumând mai puține resurse.
„Vrem să arătăm că alt model este posibil și să creăm o moștenire pentru astfel de evenimente sportive majore. Nu spunem că suntem perfecți, dar vrem să arătăm că se poate și altfel”, a declarat Georgia Grenon, director pentru excelență în mediu la JO de la Paris.
Temperatura moderată a clădirilor se menține printr-un sistem de răcire geotermală, adică țevi cu apă rece prin podele. Satul Olimpic e plin de copaci, iar camerele au fost poziționate în așa fel încât să nu bată soarele în ele prea mult. Oficialii spun că, atunci când sunt 41 de grade Celsius afară, nu ar trebui să fie peste 28 de grade înăuntru. Fiecare cameră are și un ventilator.
Cu toate acestea, camerele tot sunt prea calde, iar sportivii trebuie să aibă condiții consistente cu cele de acasă, cu care sunt obișnuiți, pentru a putea performa, potrivit celor care se asigură de bunăstarea lor.
JO din Tokio, din 2021, au creat un precedent periculos: mulți sportivi au leșinat sau au vomitat la linia de finish, după ce li s-a făcut rău de la căldură.
Încă de când a fost anunțat că dormitoarele nu vor avea aer condiționat, unele comitete naționale au amenințat că nu se vor caza în camerele oferite de organizatori.
„Apreciem conceptul de a nu avea aer condiționat din cauza amprentei de carbon, dar acestea sunt Jocuri la un nivel înalt de performanță. Nu mergem la un picnic”, a declarat directorul Comitetului Olimpic Australian, Matt Carroll.
„Pot supraviețui fără aer condiționat, dar scopul acestui eveniment este să aducă laolaltă cei mai buni sportivi din lume pentru a performa la cel mai bun nivel”, conform unei sportive americane care va participa la competiția de scrimă.
La rândul său, un oficial brazilian a declarat că „după mai multe întâlniri cu echipa multidisciplinară care susține pregătirea și performanța sportivilor, Comitetul Olimpic Brazilian a decis că nu există niciun mod de a garanta condiții de odihnă și recuperare fără a închiria unități de aer condiționat”.
Organizatorii echipei din SUA au cumpărat unități de aer condiționat pentru sportivii lor, obișnuiți cu climatizarea. Nu sunt singurii - Marea Britanie, Canada, Italia, Grecia, Danemarca, Australia, Japonia, Finlanda, Mexicul și Spania aduc la rândul lor aer condiționat. În total, peste 2.500 de aparate portabile de aer condiționat vor fi instalate în Satul Olimpic.
Australienii au plănuit să cheltuiască peste 60.000 de euro pentru a-și ține sportivii pe răcoare. Alte echipe, din țări mai sărace, nu-și permit acest lux.
Chiar dacă și-ar fi dorit o soluție mai sustenabilă („mă gândesc mai degrabă la supraviețuirea rasei umane”, a declarat ea despre nevoia de adaptare la criza climatică), primărița Parisului, Anne Hidalgo, a acceptat compromisul pentru acest eveniment. În viitor, Satul Olimpic va deveni un cartier în care vor locui parizienii - în care, speră ea, nu va fi nevoie de aer condiționat.
Cum resimt parizienii impactul JO
În zilele de dinaintea ceremoniei de deschiderea a JO, care va avea loc de-a lungul Senei, vineri, zona deja a fost închisă publicului. Mai multe poduri principale din centrul orașului au fost închise traficului, iar rezidenții din apropierea fluviului pot intra în zonă doar cu permise speciale (coduri QR) emise de poliție. Perimetrul de securitate, lung de câțiva kilometri, a fost instalat săptămâna trecută, dar toată lumea știa de el, așa că mulți rezidenți au rămas pe afară, în așteptarea verificării care durează câteva zile pentru a primi codul QR.
În zona dimprejurul Senei au fost mobilizați zeci de polițiști și soldați pentru a asigura siguranța - o frică de terorism întemeiată, ținând cont de atacurile teroriste care au șocat țara în 2015. Miercuri, un bărbat de origine rusă a fost arestat la Paris cu suspiciunea că face parte dintr-un complot rusesc de a „destabiliza” JO.
Potrivit New York Times, orașul s-a golit - parizienii preferă să nu aibă de-a face cu turiștii olimpici.
Oficialii din regiune au încercat și să creeze condiții mai bune în transportul în comun: metrouri mai dese, unele stații vor fi deschise toată noaptea, încercarea de a reduce întârzierile. Prețul biletelor la transportul în comun se va dubla pentru toți cei care nu dețin abonamente.
Curățarea Senei, un succes neașteptat
Altă promisiune, deja notorie, a organizatorilor a fost că vor curăța Sena suficient de bine încât să se poată ține pe fluviu competiții de înot și canotaj. Din cauza nivelului periculos de poluare din fluviu, înotul este interzis de un secol.
Așa că orașul a cheltuit un miliard și jumătate de euro - a construit stații de epurare a apei și a curățat albia fluviului. Însă, cu două luni înaintea JO, încă mai erau în apă niveluri periculoase ale bacteriei E.coli.
Primărița Parisului, Anne Hidalgo, a promis că va înota în Sena înaintea JO, pentru a demonstra că este sigură. Pe 17 iulie, după mai multe amânări (inclusiv un protest al parizienilor care au amenințat că-și vor face nevoile în fluviu, taman înainte să intre ea), asta a și făcut, împreună cu alți o sută de oficiali, sportivi și localnici. Apa încă e tulbure, dar mulțumită vremii favorabile este suficient de curată. Dacă va ploua, apa ar putea deveni mai poluată, ceea ce ar necesita amânarea unor evenimente.
„A fost un vis, iar acum e realitate”, a declarat Hidalgo după ce a ieșit din Sena. Președintele Emmanuel Macron, care a promis că se va scălda și el, nu a participat la eveniment alături de Hidalgo.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te