„Din acest moment, gazul este o marfă rară”, a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck după ce a declarat „stare de alertă” pe piața internă de gaze naturale.
Germania are din 2019 acest plan de urgență pentru aprovizionarea cu gaze, care are trei nivele, alerta fiind al doilea. Asta presupune că se așteaptă, sau au apărut deja, perturbări serioase în aprovizionarea cu gaze, care însă pot fi depășite de furnizori. Nu presupune însă intervenția directă a statului pe piața gazului, aceasta fiind prevăzută numai în a treia fază, aceea de „stare de urgență”.
Habeck a motivat starea de alertă prin faptul că Gazprom a redus de săptămâna trecută livrările spre Germania prin Nord Stream 1 cu 60%. Concomitent, prețul gazului a atins cote record pe piața internațională.
Depozitele sunt pline la aproape 60% din capacitate, dar Habeck a declarat că este îngrijorat de „perspective”.
Se așteaptă o creștere masivă a prețurilor la gaze în Germania, pentru că din mai, furnizorii de gaze au dreptul de a mări prețul și pentru contractele pe termen lung, care sunt deja în vigoare.