Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat la o conferință de presă că interesul față de acest eveniment este „enorm” și a îndemnat doritorii să se înregistreze.
Autoritățile din educație își propun să organizeze o dictare de amploare cu ocazia Zilei Limbii Române, în Piața Marii Adunări Naționale, unde vor fi amplasate circa 750 de bănci. Sunt așteptate persoane de toate vârstele care vor să-și testeze competențele de scriere corectă în limba română.
„Anul trecut, evenimentul a fost o premieră pentru a celebra limba română într-un mod inedit. Și vrem să continuăm și în acest an. Dar la o scară mai mare și de o anvergură mai mare, având în vedere interesul major. Este important ca fiecare cetățean să vorbească și să scrie corect în limba română”, a spus Dan Perciun.
- Te-ar putea interesa și: „Marea Dictare Națională”: Vreau să-mi amintesc de examene și tinerețe
Ministrul Educației a adăugat că asemenea dictări vor fi organizate și în centrele raionale, dar nu a precizat în care anume. Dictările vor fi verificate și evaluate de o comisie din care vor face parte profesori universitari, doctori habilitați și doctori în filologie. Se va lua în considerație: cunoașterea regulilor de ortografie și de punctuație, organizarea estetică a textului în pagină, scrisul lizibil și acuratețea. Participanții care vor primi punctaj maxim vor fi premiați cu vouchere pentru procurarea cărților.
Marea Dictare Națională de anul trecut a fost organizată în scuarul Teatrului National de Operă și Balet „Maria Bieșu”. La eveniment au participat locuitori ai capitalei, dar și oameni veniți din raioane, inclusiv din autonomia găgăuză. Participanții au avut de scris un eseu despre integrarea în Uniunea Europeană.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te