Stas Cebotari: Născut la 2 noiembrie 2002, în raionul Drochia. Locuieşte în comuna Şuri, raionul Drochia. Elev la Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" din or. Drochia. Este implicat activ în viaţa comunitară. Face voluntariat în peste 12 instituţii pentru tineret, precum Platforma Copiilor, Uniunea Elevilor din Moldova, Institutul pentru Iniţiative Rurale, Comunitatea Tinerilor Politicieni, Promo-LEX ş.a. De asemenea, administrează şi prezidează Consiliul Raional de Tineret Drochia. În prezent este preşedintele Echipei Nepoţeilor Grijulii din raionul Drochia.
Luni
Plouă încet, iar eu, ascult liniştea cum cade picătură cu picătură. Deseori încerc să îi înregistrez sunetul şi tot de atâtea ori eşuează tentativele mele de a o ţine minte până data viitoare. Un eşec frumos. Irepetabil. Aşteptabil.
La 07:30, îmi iau cafeaua şi conectez televizorul. Ascult ştirile. Se vorbeşte despre deschiderea sezonului de fotografiat în câmpul cu maci – flori ale tinereţii şi frumuseţii, după cum se spune la noi, la nord. Mă bucur, avem o ţară atât de frumoasă!
Este ora 08:00, iar eu pornesc la drum. Undeva pe la 09 şi ceva, voi fi în Drochia. Merg la bibliotecă. Acolo mă aşteaptă prietenii mei tăcuţi, dar siguri – cărţile. Vreau să culeg câte puţin din toate. Azi, poate puţin mai mult. N.Dabija obişnuia să spună că „o bibliotecă este un paradis cu lumea pusă pe raft”. Perfectă dreptate are. Biblioteca este patria cuvintelor care au avut ceva de spus.
Stas Cebotari
Este ora 12:00, am revenit acasă. Cam târziu. M-am reţinut – pe la bibliotecă, prin oraş, discutând cu prietenii şi mai mult, sau mai puţin, prin transportul public. Ploiţa s-a mai domolit. Eu mă grăbesc, mai am activităţi. Mă alătur astăzi unui eveniment deosebit – campania „În numele eroilor”. Va trebui să caut poze – cu străbunelul, bunelul, pentru a aduce în lumina zilei povestea lor – tinereţea de pe timpul războiului şi a serviciului militar. Conchid, într-un final, că povestea noastră este continuarea poveştii lor.
La 14 şi ceva, încep a lucra la planul bugetar pentru Consiliul Raional de Tineret Drochia – o părticică din mine. Un nou început înseamnă noi idei, aspiraţii, planuri, şi poate, un nou plan bugetar. Dar, cu forţe proaspete, cu o echipă puternică şi cu ajutorul lui Dumnezeu, se pot obţine rezultate, care, la rândul lor, fi vor considerabile. Mai analizez, caut, mă informez şi completez. Greluţ, dar nu imposibil.
Este deja ora 16:00. Repede mai trece timpul, şi inexorabil. Mă mai odihnesc. Şi când mă odihnesc, nu pot sta. Merg la bunica – la ea s-au copt cireşele. O reväd, mai vorbim. Şi, savurez gustul dulce al cireşelor mici şi cărnoase.
Se apropie ora 17, o aştept pe mama – buna mea, iubita mea. Între timp, mai plouă puţin. Plouă liniştit, de parcă cerurile ştiau că mama trebuie curând să ajungă acasă. Pregătim, alături de surioara mea, ceva gustos. Pentru mama, pentru noi şi, poate pentru tata… Cine ştie, poate de acolo, de sus, va veni la masä.
Trece timpul. Se înserează. Este undeva ora 19:30. Nici prea târziu, nici prea devreme pentru a merge la tata. Dacă el nu poate veni la noi – mergem noi la el. Cred că ne aşteaptă. I-am mai spus ce-am m-ai făcut azi. Fără răspuns, nu zice nimic. Am mai plâns puţin – m-am räcorit. Merg spre casă.
Este undeva ora 21:00. Soarele deja a apus. Mai citesc, mai navighez pe Facebook, mă mai iau cu una, cu alta. Altfel spus, fac de toate câte puţin. Se apropie ora 22. Mă pregătesc de culcare. Cam degrabă azi, dar, m-am cam obosit.
Marţi
Este iarăşi dimineaţă. O dimineaţă frumoasă, senină şi caldă – o dimineaţă văratică. Azi am dormit mai mult. Mi-am luat cafeaua la 09:00, nu ca de obicei. Am avut un motiv întemeiat – azi stau acasă. Mi-am permis să dorm mai mult. Am scăpat ştirile dimineții. Se apropie ora 10:00. Încep a mai trebălui pe-acasă. Fac una, alta – ca la sat.
Se apropie amiaza. Ascult ştirile orei 12. Recuperez ce-am pierdut de dimineaţă.
Chiar dacă stau acasă, mai stau şi pe la evenimente – online. Particip azi în cadrul unui Webinar alături de doamna Cătălina Ulrich Hygum, profesoară în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei la Universitatea din Bucureşti. Un webinar despre „educaţia la timpul prezent”. Interesant, util şi actual. Or nu putem schimba prezentul, dar, putem făuri viitorul – prin educaţie.
Este ora 15:00. După webinar, merg să mă mai dezmorţesc niţel. Fac o plimbare. Admir natura şi liniştea satului. Este indescriptibilă în cuvinte această atmosferă.
Revin acasă. Mă grăbesc, mai am de lucru la planul bugetar. Am căzut. Mi-am lovit puţin mai tare piciorul. Merg la medic. Nimic grav. Dar, nici foarte bine. Rămân pe regim, timp de 5 zile. Un fel de reabilitare.
La 16:30 am ajuns acasă. Piciorul – când mă mai durea, când mă mai lăsa, dar, e suportabil. M-am aşezat. Încep lucrul la planul bugetar. Am cerut ajutorul Alinei, o bună prietenă de-a mea, Lucram prin Meet. Am reuşit. Practic terminasem planul, ce bucurie!
Este trecut de ora 18. Mă odihnesc. Mai reflectez, îmi mai amintesc şi de bine, şi de räu. Mi-e dor … de tatăl meu. De 4 luni nu l-am văzut, nu l-am auzit. Doar l-am visat, din când în când. Şi, l-am vizitat, la mormânt. Mă doare. Refugiul şi ajutorul îl găsesc în Dumnezeu. Deschid Biblia şi continui să citesc. Mi-e mai bine.
Se înserează. Conectez televizorul şi vizionez filmul „Un bărbat pe nume Ove”. Un film foarte bun, cu o puternică tentă motivaţională, care, m-a dus cu gândul la faptul că: când nu mai poţi, mai poţi puţin. La ce mă gândesc? Viaţa merge înainte. Iar prima condiţie pentru a fi fericit este să n-ai timp să te gândeşti la nefericire.
Miercuri
Am decis să zâmbesc, să creez şi să explorez. Îmi servesc ceaiul şi conectez calculatorul. Verific poşta. Au venit certificatele din cadrul mai multor evenimente la care am participat. M-am bucurat.
Încep a lucra la câteva esee – pentru concurs. Vreau să mă implic, întrucât, putem oferi exemple celorlalţi, doar prin exemplul propriu. Mereu am crezut că, fiecare din noi, are puterea de a schimba / a face ceva. Dorinţă să fie. Scriu despre Drochia mea – locul unde mă simt acasă.
Fac o pauză. Între timp, pregătim, alături de tinerii CRT Drochia şi alături de dl. Sergiu Bejan, specialist principal pe tineret al DCTTS, un nou eveniment. Vrem să organizăm un trainig – util, interesant şi pe un subiect actual în zilele noastre – Non-violenţa. La sigur că ne va reuşi!
Aşa cum medicul mi-a recomandat scurte plimbări, i-am urmat sfatul. M-am recreat un pic. Piciorul este mai bine.
Particip la un webinar despre „Gândirea critică” – o abilitate indispensabilă a sec. 21. Am participat cu mult drag. Imediat după webinar, am revăzut planul bugetar. Totul e bine. Urmează completarea raportului.
Se apropie ora 17. Bugetul este gata, raportul, de asemenea. Pot sta liniştit. La esee, mai am de lucru, dar deja le finalizez mâine. Mai am timp.
Curând trebuie să vină mama – buna mea, iubita mea. Pregătirile sunt în toi – pentru Ispas. Eu, îmi pregătesc mesajul de felicitare cu prilejul acestei sărbători, pentru mâine. Timpul trece. Deja se însereazä. Bucatele sunt gata, mesajul meu, la fel.
Este ora 20:00. Stăm de vorbă şi ne bucurăm de reuşita zilei de azi. Punem un film. Stăm toţi grămăjoară şi îl privim. A început sä plouă. Tare, dar curat.
Şi seara sunt împăcat. Meditez. Oare ce mă aşteaptă în viitor? Oare cine voi fi şi, mai important, cum voi fi? Întrebări legate de condiţia mea, umană. Şi îmi spun că orice ar fi, există un viitor şi pentru mine, un viitor care depinde în mare parte, de mine.
Joi
Hristos s-a Înălţat!
Este 05 dimineaţa. Devreme. Mă pregătesc să merg la Sfânta Biserică, e sărbătoare – Ispasul. Moment de contemplare şi unificare cu Domnul nostru, Iisus Hristos.
Revin acasă. Împăcat şi liniştit. Mă odihnesc, dar nu mult. Am grijă să postez mesajul de felicitare, cu ocazia frumoasei Sărbători, pe Facebook, pentru prietenii virtuali. Textul e deja pregătit, dar îl refac. Am idei noi.
Merg la bunica, ca şi în fiecare zi de sărbătoare. Mai vorbim şi, împreună, mergem la tata. Am aprins o lumânare, am dat de pomană, mi-am luat rămas bun şi, mă pornesc acasă.
Scriu un eseu despre Drochia mea – oraşul cu nume de pasăre. Oraş care impresionează, din toate punctele de vedere.
Este ora 16 şi ceva. Încă scriu. 3 pagini îmi par puţine. Or acestea nu pot să cuprindă toată frumuseţea Drochiei.
Pe la 17 termin de scris. Trimit eseul pentru concurs. Ce bucurie! Între timp, meditez. Poate să scriu o carte? Poate că merită să încerc? Şi îmi zic: hai să încerc. Cine ştie, poate îmi reuşeşte.
Mă mai ocup de planificarea training-ului pentru CRT Drochia. O activitate interesantă, şi utilă, necesită timp şi dăruire.
Se înserează. Un apus atât de frumos – mirific! Iar după el, urmează ploaia. Plouă. Frumos.
Conectez televizorul. Caut un film, dar nu găsesc pe placul meu. Îmi găsesc refugiul într-o carte. Mai exact, în „Perspectiva de nicăieri”, de T. Nagel. Şi meditez. Conchid, într-un final, că ochii care nu se văd, se-aşteaptă.
Vineri
Îmi iau cafeaua şi conectez televizorul. Ascult ştirile – nimic nou – politică, afirmaţii şi dezvăluiri, promisiuni. E campania electorală.
Mă pregătesc să mă conectez în cadrul unei conferinţe. Vom vorbi preț de 4 ore, despre implicare, bună guvernare, autorități responsabile, şi de o potrivă, cetăţeni activi.
Iau o pauză. Mai dorm un pic, mă recreez. Este deja amiaza. Cald, soare, vară! Admir, din toate câte puţin.
La 15, începem procesul de creare a mai Consilii Locale de Tineret în raionul Drochia. Discuţii, analize, planificări. Timpul trece.
Curând trebuie să vină mama – buna mea, iubita mea. O aştept.
Curând, trebuie să trimit jurnalul dnei Valentina Ursu. Între timp, mai scriu, mai completez, mai revizuiesc şi formulez.
Trimit jurnalul. Şi, vreau să vă mulţumesc. Pentru oportunitatea oferită. Pentru că aţi dedicat timp, citind aceste gânduri până la capăt. Pentru tot ce pot, şi ce nu pot mulţumi.
Aţi citit povestea din viaţa mea timp de o săptămână. Relatările unui tânăr– doar atât. Iar dacă am putut ajunge o mică picătură de apă, în marele ocean numit – lume, este deja o mare realizare pentru mine.