Statele Unite au început reducerea misiunii de evacuare din Afganistan a străinilor și a mii de afgani care au lucrat pentru trupele internaționale, președintele Joe Biden avertizând că riscul unor atacuri teroriste de ultim moment pe aeroportul din Kabul „rămâne ridicat”. Termenul limită al retragerii este 31 august, iar Pentagonul a anunțat pe 29 august că la aeroport au mai fost lăsați 4 mii de militari americani din cei 5 800 câți au fost la apogeul operațiunilor de evacuare. Majoritatea celorlalte țări aliate și-au încheiat zborurile de evacuare, dar Statele Unite vor să mențină deschisă până în ultimul moment calea aeriană de la Kabul. În cele două săptămâni care au trecut de la căderea capitalei afgane în mâinile talibanilor, au fost evacuate aproape 114 000 de persoane. „Vrem să ne asigurăm că fiecare civil străin și cei care sunt expuși riscului sunt evacuați astăzi. Trupele vor începe să se evacueze după finalizarea acestui proces”, a spus la 29 august agenției Reuters un oficial al operațiunii de evacuare. În urma atacului sinucigaș din apropierea aeroportului din Kabul, care a ucis zeci de afgani și 13 militari americani pe 26 august, președintele Biden a spus, la 28 august, că situația de pe teren a rămas „extrem de periculoasă” și că liderii militari au informat că un nou atac „este foarte probabil în următoarele 24-36 de ore”.