„Statele Unite salută decizia unanimă a Consiliului European să acorde statut de [țări] candidate Moldovei și Ucrainei”, a declarat un purtător de cuvânt al Ambasadei Statelor Unite la Chișinău, răspunzând unei solicitări a Europei Libere.
„Acest pas înseamnă ani de muncă în ambele țări pentru a-și reforma instituțiile, a lua măsuri în privința corupției și a-și armoniza legile cu cele ale Uniunii Europene, în conformitate cu dorința clară a populației lor pentru o integrare europeană mai profundă”, se mai spune în declarația scrisă trimisă Europei Libere.
Purtătorul de cuvânt a mai spus că Statele Unite vor „menține sprijinul pentru Ucraina și Moldova” și reformele din cele două țări pentru „avansarea aspirațiilor euro-atlantice” ale acestora.
Liderii Uniunii Europene au căzut de acord la 23 iunie să acorde celor două țări statutul de candidate, cerându-le o serie de reforme, la trei luni și jumătate de când Kievul și Chișinăul au depus cerere de aderare la UE pe fundalul invaziei rusești în Ucraina, începută la 24 februarie.