Statele Unite sistează contribuția la bugetul OMS

Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul „proastei gestionări" a pandemiei noului coronavirus.

Președintele american a adăugat că OMS a promovat „dezinformarea" din partea Chinei în legătură cu dezvoltarea epidemiei, motiv pentru care, probabil, noul virus a avut o răspândire mai largă iar numărul deceselor a fost mai mare la nivel mondial.
Precizând că suma pe care contribuabilii americani o plătesc anual OMS este de 400 - 500 de milioane de dolari, comparativ cu aproximativ 40 de milioane de dolari şi "chiar mai puţin" cât contribuie China, Donald Trump a apreciat că Statele Unite au datoria să ceară explicaţii.

Cu o zi înainte, o parte a presei americane a criticat din nou administrația Trump că ar fi irosit în toată luna februarie, avantajul pe care îl câștigase prin decizia de a sista, încă de la sfârșitul lunii ianuarie, zborurile din China.

Oprirea contribuțiilor pentru OMS, a provocat reacția promtă a secretarului general ONU, Antonio Guterres care a declarat că „nu este momentul să se reducă cotizația” la nici una din organizațiile mondiale implicate în combaterea pandemiei de coronavirus.

Statele Unite au înregistrat un număr record de decese în ultimele 24 de ore: peste 2.200, ceea ce duce totalul la aproape 26 de mii. America are și cel mai mare număr de cazuri confirmate din lume, cu peste 600 de mii.