Statul Islamic (SI) și-a revendicat responsabilitatea pentru un atentat sinucigaș cu bombă în apropierea Ambasadei Rusiei din Kabul, care a ucis cel puțin șase persoane, inclusiv doi angajați ai ambasadei.
„Un luptător SI și-a aruncat în aer vesta sinucigașă într-o adunare la care participau angajați ruși” în apropierea ambasadei din capitala afgană, a precizat grupul într-un comunicat pe Telegram la 5 septembrie.
Patru afgani care așteptau servicii consulare au fost, de asemenea, uciși. Peste zece oameni au fost răniți, a declarat, pentru Azadi Radio, purtătorul de cuvânt al poliției din Kabul, Khalid Zadran. Ministerul rus de Externe a precizat într-o declarație că atacul a avut loc la ora 10:50, ora Kabulului, „în imediata vecinătate a intrării în secția consulară a Ambasadei Rusiei la Kabul". Declarația nu a oferit detalii despre victime, dar o știre publicată anterior de agenția rusă de stat RIA Novosti susținea că un diplomat și un ofițer de securitate au fost răniți.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat incidentul drept „un act terorist”. Vorbind cu jurnaliștii din Moscova, el a criticat atacul ca fiind „absolut inacceptabil”. Rusia este una dintre puținele țări care își păstrează deschisă ambasada de la Kabul după preluarea țării de către talibani în august 2021.