Noile reguli aprobate de Guvern scutesc companiile implicate în acest sistem de cheltuielile legate de organizarea locurilor de practică și a procesului de învățare.
Mai mult, firmele vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a cere compensarea cheltuielilor suportate în procesul de instruire, iar decontarea acestora va fi realizată mai rapid.
Prin aceste măsuri, guvernul își propune să crească atractivitatea învățământului dual atât pentru elevi, cât și pentru agenții economici.
„Noi suntem unica țară unde este învățământ dual. Unde se compensează cheltuielile companiilor. Unde studenții care învață la dual au salariu minim pe economie. Practica bate gramatica, atunci când elevii sunt în cadrul companiilor, creăm o economie competitivă”, a spus Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea.
- Te-ar putea interesa și: Învață și lucrează în același timp. „Învățământul dual este viitorul școlilor profesionale”
În prezent, aproximativ 2.400 de elevi își desfășoară studiile prin învățământ dual în cadrul a 40 de instituții de învățământ profesional tehnic, în parteneriat cu circa 170 de companii.
În acest an, fondul de subvenționare pus la dispoziția companiilor a fost majorat de la 10 la 15 milioane de lei.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te