Vestea despre moartea tragică a îndrăgitului interpret Iurie Sadovnic, luni, 7 iunie, a răsunat ca un foc de armă – la propriu și la figurat – peste placida, chinuita Moldovă.

Statul și cetățenii. Bătălia pentru diaspora

Cu ochii ațintiți pe actualitatea politică, tot mai încinsă de apropierea alegerilor, apăsați de curba nebunească a prețurilor, mulți moldoveni au trăit un adevărat șoc, aflând că Iurie Sadovnic nu mai este.

Ne-am „obișnuit” de peste un an de zile să auzim despre decese cauzate de pandemie, de parcă alte boli și surse ale răului n-ar mai fi. Și în ultimele luni am pierdut câteva personalități culturale: actori, scriitori, oameni de artă, medici-profesori universitari ș.a., a căror dispariție a creat o puternică emoție colectivă.

Deodată realitatea moldoveană ne-a reamintit brutal că se poate muri și altfel, adică din disperare și depresie – ne sugerează apropiații lui Iurie Sadovnic. Sfârșitul interpretului ne dezvăluie un alt chip – necunoscut, încercănat, ascunzând o suferință adâncă – decât imaginea sa scenică de „haiduc” jovial, cu pălărie și mustață, cântând virtuțile străbune și dragostea pentru țară, pentru oameni…

Această umbră de final trece dincolo de soarta omului Iurie Sadovnic. Căci dacă invazia unui virus mortal mai poate fi considerată o expresie a fatalității, dispariția voluntară a unui artist ridică probleme de responsabilitate și moralitate pentru stat și pentru întreaga societate. E vorba până la urmă despre valoarea unei vieți, unice și irepetabile.

Ce face statul moldovean, să ne întrebăm, cum are grijă de oameni, că e vorba de un artist celebru, ale cărui cântece le fredonăm de ani de zile, sau de un cetățean anonim? Cum îi protejează, cum le apără drepturile, acele drepturi constituționale la o viață decentă, dar și participarea la treburile statului? E valabilă și întrebarea reciprocă: cetățenii cât de implicați sunt în probleme ce depășesc cercul intereselor lor private? Își dau ei suficientă silință pentru ca lucrurile să se schimbe?...

„O bătaie de joc! Trebuie de protestat până la urmă!”

Răspunsuri concludente la aceste întrebări despre responsabilitate și civism ne oferă „bătălia pentru diaspora”, la care asistăm în ultimele zile.

Este uluitor să vezi cum instituții publice, obligate la imparțialitate, neutralitate, la respectarea strictă a legii, fac jocuri politice, țin partea unui concurent electoral – blocul socialist-comunist – și încă la modul sfidător. Comisia Electorală Centrală obstrucționează deschiderea mai multor secții de vot în Occident, acolo de unde vine sprijinul masiv pentru partidele de orientare proeuropeană și pro-română. Și asta în pofida numărului-record de înregistrări ale cetățenilor noștri pe site-ul instituției. Or moldovenii s-au mobilizat tocmai pentru a oferi autorităților de la Chișinău argumente convingătoare pentru suplimentarea secțiilor de vot în regiuni din Europa în care există o concentrare importantă de conaționali de-ai noștri.

Prin sabotarea diasporei, CEC-ul încununează un lung șir de eforturi ale lui Dodon și PSRM, care au creat diverse blocaje, pretexte și hărțuieli la adresa magistraților Curții Constituționale, numai pentru a zădărnici alegerile anticipate. Dacă nu au reușit la etapa întâi – scrutinul totuși va avea loc –, socialiștii caută să reducă la maxim șansele electorale ale partidelor proeuropene. Și în acest scop își folosesc simpatizanții de la CEC – este vorba, cum scrie presa, despre Maxim Lebedinschi, secretarul instituției, delegat de PSRM, și de alți câțiva membri ai acestei structuri. Piatra de temelie a noii strategii diversioniste e să limitezi votul diasporei.

Așadar, după ce i-a alungat din țară – întrucât mulți dintre acești oameni nu au plecat de bună-voie, ci mânați de sărăcie, corupție și nedreptate –, Republica Moldova le spune „Nu!” când vine vorba să participe la destinul țării lor. Mesajul instituției controlate de socialiști, pe care îl poți citi printre rânduri, sună deopotrivă sec și cinic: „Vreți să votați? N-o să vă lăsăm. De ce? Pentru că e în puterea noastră!”

E cu atât mai revoltătoare această atitudine, cu cât Ministerul de Externe de la Chișinău a solicitat CEC-ului deschiderea a 190 de secții de vot în diaspora, pornind de la experiența de la prezidențiale și analizând harta înregistrării prealabile a cetățenilor din afară pentru alegerile anticipate din 11 iulie.

După protestele din 7 și 8 iunie ale partidelor proeuropene, în ședința de ieri, CEC-ul a „binevoit” să suplimenteze numărul secțiilor de vot pentru diaspora (tocmai) cu 7 secții. Erau 139 vom avea 146!... Gest calificat de majoritatea observatorilor drept o nouă sfidare.

CEC-ul, s-ar zice, se joacă „de-a v-ați ascunselea” cu țara, negociază, licitează, ca să-și dea importanță, ignoră diaspora, unde există un mare potențial civic, benefic pentru schimbare, și se arată în schimb foarte preocupată să mărească numărul secțiilor de vot pentru transnistreni, care, se știe, votează preponderent cu partidele pro-rusești. Mai mult, CEC și-a propus să deschidă secții de vot și pe teritoriul necontrolat de autoritățile legale ale Moldovei, la Corjova și la Tighina, unde nu se poate asigura corectitudinea votului, siguranța fizică a alegătorilor, observatorilor și a angajaților din secțiile de votare. Este o situație cu riscuri majore pentru securitatea națională, potrivit unui raport al SIS.

Instituțiile oficiale, populate de funcționari a căror loialitate față de stat și față de lege a fost perturbată probabil prin șantaj și corupție politică, încearcă să distorsioneze rezultatul alegerilor din 11 iulie prin ridicarea de obstacole artificiale în calea cetățenilor care nu mai suportă, nu mai acceptă actuala stare de lucruri.

Decizia CEC-ului de a limita numărul secțiilor de vot în străinătate a stârnit o furtună de reacții pe rețelele de socializare. Mulți moldoveni din diaspora declară că, dacă va fi nevoie, vor mai face sute și mii de kilometri în ziua de 11 iulie, numai să nu se întâmple ca la prezidențiale, când din cauza lipsei de buletine mii de cetățeni nu au reușit să voteze.

Socialiștii nu vor să învețe din lecțiile altora. În România, la scrutinul prezidențial din 2014, obstrucționarea votului diasporei în primul tur a provocat o mobilizare masivă a românilor din interior și din afara țării, fapt ce a înlesnit victoria candidatului susținut de opoziția proeuropeană – Klaus Iohannis, care pornea cu șansa a doua în sondaje. Și în alegerile prezidențiale din 2020 din Republica Moldova s-a văzut că declarațiile jignitoare ale lui Dodon la adresa diasporei noastre din Vest („electoratul paralel”) au atras la urne în turul doi o cifră-record de alegători.

O castă de profitori ai tranziției își apără fără scrupule privilegiile, averile și pozițiile de putere, dovedindu-se complet afonă la spiritul vremii. Acești oameni, pentru care afilierea ideologică e una strict facultativă, tind cu orice preț să păstreze status quo-ul, să țină Moldova în sărăcie și corupție, forțându-i pe cetățenii activi să-și ia lumea în cap, pentru ca odată plecați să nu mai poată influența destinul național. Vor reuși?...

Dodon și Voronin au de partea lor Rusia, care vrea să blocheze europenizarea Republicii Moldova cu ajutorul cleptocrației locale. Pentru samsarii tranziției basarabene „statul de drept” și „anticorupția” sunt niște vocabule detestate. De partea celorlalți – a majorității moldovenilor – stau adevărul și moralitatea, noțiuni care după 11 iulie vor trebui transformate în criterii unice de selecție și promovare politică și instituțională.