Your browser doesn’t support HTML5
Minutul electoral cu Vasile Botnaru
Luate la bani mărunți, partidele care s-au perindat pe arena politică în cele trei decenii de existență a Republicii Moldova seamănă leit cu echipele de exploratori din secolul XIX ademenite de zăcămintele aurifere din Klondike-ul canadian. Pentru că alegătorii din tânărul stat moldovean înaripați de emancipare erau gata să-i dea oricui un cec în alb, multă lume s-a înfruptat din acel zăcământ. La propriu și la figurat. Pe malul stâng al Nistrului și pe malul stâng al Prutului. Întâietatea absolută a primului Igor Nikolaevici din istoria modernă a Moldovei, care a reușit să convertească în profituri grase secesiunea transnistreană, i-a inspirat pe mulți epigoni. Ei s-au întrecut la dat cu târnăcopul în lemnul bărcii care lua tot mai multă apă ori în țeasta adversarilor politici doar ca să ajungă ei la proră. În timp ce Moldova emancipată plutea în derivă, orchestra prezidențială se căznea să convingă pasagerii că Limba noastră-i o comoară în adâncuri înfundată, numai că veste de salvare nu ajung pentru toți.
Nu e nevoie de cercetări gnoseologice ca să ne dăm seama că scepticismul tot mai lăbărțat este opera șirului indian de spicheri, premieri, miniștri și, bineînțeles, a omniprezenților lideri partinici care au pavat cu bune intenții parcursul glorios al Moldovei.
Actualii căpitani ai Titanicului contribuie și ei cum știu mai bine la fortificarea definitivă a nihilismului militant, ba cu o petrecere de familie, ba cu o poză electorală, ba cu o găleată de motorină ori cu cioara boită în culoarea kamazului. După care, auzi matale, cică fac ochii mari când aud că un preot oarecare nu-i lasă pe enoriașii cu măști pe față să intre în biserica lui pe care o încuie și o descuie.
Apropo, deunăzi Ana Racu, expertă în combaterea torturii, încerca să mă tragă de limbă cu întrebarea provocatoare: cine aduce daune mai mari – coțcarul sau netotul? Of, Ana, oare când o să avem și noi norocul să scăpăm de tortura unei asemenea dileme?