Născută la 23 decembrie 1976 în satul Boldurești, raionul Nisporeni. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova. A lucrat timp de 6 ani în calitate de prezentator la Radio „Nova”, apoi la radio „D`Or”. După absolvire a predat limbile română și latină la Liceul Dante Alighieri, iar mai apoi a lucrat la Fundația creștină Eternity și la agenția de turism Incom. Din 2004 administrează împreună cu soțul său salonul Moldeco. Iar din 2018 fondatoarea comunității „Măiestria”.
Luni
Demult n-am mai ținut un jurnal, iar jurnal pe timp de război nu am scris niciodată. Un război care nu se întâmplă în țara noastră, dar e atât de aproape că îi simțim respirația, îl simțim în casă. Găzduim a doua săptămână 2 mame cu 2 copii refugiați din Ucraina. Încercăm cu toții să ne simțim confortabil împreună și să nu ne punem prea multe întrebări.
Aseară vorbeam cu bunica la telefon și mi-a zis că nu credea că va ajunge să fie pacea mai prețioasă ca sănătatea, pentru sănătate se găsesc pastile...
Azi m-am trezit mai târziu ca de obicei. Ultima perioadă simt mai mereu o stare de oboseală și parcă somnul nu e la fel de odihnitor ca înainte. Dejun, lecția online de engleză, prânz.
Am răspuns invitației unui post de radio să vin la un intreviu să vorbesc despre susținerea producătorilor locali. Ca de fiecare dată, companiile locale sunt lăsate să se descurce pe cont propriu și pentru că noi, antreprenorii, avem destul antrenament să trecem peste orice provocare, am înțeles și de data aceasta că unica soluție este să ne susținem reciproc. „Cumpără de la ai noștri, ca ai noștri să țină economia țării în picioare”, cam acesta e mesajul pe care l-am transmis.
Marți
Am început dimineața cu răspunsul la email-uri. Datorită cursului meu online gratuit despre cum să începi să-ți coși o ie, țin legătura cu peste 8000 de abonați care mă solicită să le răspund la întebări. E o comunitate în care mă cufund, pentru a mă ancora în ceea ce mă pasionează. Fără pasiune n-ar mai fi liniște, războiul, inclusiv cel informțional, te înghite.
Merg la voluntarii din grupul Moldova pentru pace să le duc o ladă de mere. M-am gândit că poate vor să mănânce și altceva în pauză, nu doar biscuiți și ciocolate. M-am oferit să-i ajut pentru a promova o nouă platformă online unde moldovenii care oferă servicii gratuite să poată fi găsiți mai ușor de refugiații din Ucraina.
Am mers apoi la Manej să le duc copiilor din Centrul de refugiati seturi de colorat cu personaje din poveștile românești. E un proiect la care am lucrat împreună cu un partener din România, pentru a transmite acestor copii că „Binele învinge nu doar în basme”. Micuții și-au ridicat ochii din telefoanele mobile și s-au bucurat că pot avea și altă ocupație.
Tot la Manej am făcut cunoștință cu o echipă de voluntari veniți din Israel, care au organizat un teren de joacă pentru cei de acolo. Mi-au zis emoționați că nu le vine a crede că Moldova, fiind o țară atât de mică și săracă, a putut oferi atâta ajutor.
Oamenii se solidarizează când e greu, ce bine ar fi să ne țină această solidaritate și în vremuri mai bune.
Miercuri
Încep ziua cu exerciții de respirație după metoda Wim Hof. Nenea acesta olandez e un adevărat revoluționar, un nebun fără pereche care a descoperit o metodă de a activa sistemul nervos autonom prin intermediul exercițiilor de respirație. L-am urmărit ceva timp, până am înțeles că pot să fac și eu niște pași pentru a experimenta cu propriul meu corp.
După jumătate de oră de respirație ghidată și câteva minute de stat în cap, dimineața începe altfel. Sună straniu, dar aceste mici trucuri îți dau energie pe toată ziua.
De când a început războiul, nu pot să revin la rutina mea zilnică. Mă trezeam la 5.00 dimineața ca să cos până pe la 7.00. Se pare că mintea mea nu e gata acum de terapie prin cusut.
Am dat azi testul oral la engleză, era acolo o întrebare: dacă ai putea schimba ceva în locuința ta, ce ar fi asta. Trebuia să folosesc condiționalul, dar eu m-am gândit că nu vreau să schimb nimic, casa mea este exact așa cum mi-o doresc. Mă duce iar gândul la refugiați. Câtă lume și-au lăsat tot ce au avut și au plecat. Pentru ei acasa nu mai există.
După amiază mă conectez online cu o clasă de elevi din Cimișlia. Profesoara lor de română m-a invitat să le vorbesc despre portul popular ca manifestare a patriotismului. A fost o întâlnire atât de caldă, îmi venea să-i iau în brațe pe toți și să le mulțumesc pentru atenția cu care au ascultat ce le-am povestit. Să faci clasa a 6-a să te asculte, e o mare performanță:) M-am gândit la norocul pe care îl au acești copii cu o profesoară ca a lor.
Seara ne luăm rămas bun de la mămicile din Odesa pe care le-am găzduit la noi. Oxana și Lera au revenit acasă. Iana și Dominica mai rămân în Chișinău, au închiriat un apartament să mai stea o lună-două pe aici, până se limpezește situația. Ne-am îmbrățișat strâns-strâns și ne-am promis că ne vedem data viitoare pe malul mării, venim noi la ele, când va fi pace.
Joi
Dimineața a început gălăgios. Azi e ziua băiatului nostru. De 9 ani de când a venit pe lume, viața noastră s-a colorat ca un curcubeu. Alături de el am simțit mereu multă bucurie. Fără să vreau mă gândesc iar la mamele care sunt forțate să plece din Ucraina și să-și lase copiii pentru că e lege marțială. Copii, da, la 18 ani sunt încă simpli copii.
E multă durere peste tot, parcă nici nu ai dreptul să te bucuri.
Am mers azi la Centrul Orășenesc al tinerilor Naturaliști. Este una din școlile unde se organizează tabere pentru copiii refugiaților din Ucraina. Le-am oferit seturile de colorat cu povești, directoarea îmi zice că ar avea nevoie de rechizite. Au folosit deja tot ce au avut, iar copii vin tot mai mulți.
Merg spre casă și mă gândesc ce aș mai putea face. În martie am anunțat comunitatea mea ”Măiestria în acțiune” că toate vânzările de pe site vor merge pentru donații. Lumea reacționează tot mai greu.
Seara gătesc o cină mai festivă ca de obicei. Leo vine bucuros de la școală, a luat un premiu la matematică. ”Mateșa” e obiectul lui preferat:)
Vineri
Încep dimineața cu gândul că azi trebuie să facem anunțul despre închiderea salonului Moldeco de la Botanica. E o decizie fără precent în toată activitatea noastră de 18 ani. După multe luni de speranță am decis că vom renunța la acest spațiu. Din păcate, vânzările sunt la pământ, nu ne mai putem permite să gestionăm 3 magazine.
Anul acesta pentru prima dată am fost nevoiți să renunțăm la doi angajați din lipsă de volum de lucru. Acum va urma încă unul. Dureroase decizii.
Am fost mereu optimistă și eram sigură că vom putea merge înainte orice ar fi, dar se pare că acum să fii optimist te costă prea mult. Iar ramele noastre sunt tot mai departe de lista cu lucruri de primă necesitate.
„În lunile ce vin, va trebui să muncim mai mult, să economisim, să fim adaptabili”, ne transmite azi într-o adresare oficială dna Președintă. Bine că suntem pe aceeași lungime de undă:)