Stoltenberg: cooperarea dintre NATO și UE a atins un nivel fără precedent

Jens Stoltenberg și Uursula van der Leyen vorbind presei înainte de reuniunea Colegiului Comisarilor, Bruxelles, 15 decembrie 2020.

Cooperarea dintre NATO și Uniunea Europeană a atins un nivel fără precedent, a declarat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice Jens Stoltenberg, vorbind la o conferință de presă comună cu șefa Comisiei Europene Ursula van der Leyen, înaintea reuniunii de marți a Colegiului Comisarilor de la Bruxelles.

Stoltenberg a spus că e vorba de domenii cum sînt mobilitatea militară, apărarea cibernetică, combaterea dezinformării și sprijinul acordat partenerilor, de la Afganistan la Ucraina. Secretarul general al NATO a mai spus că există acum o oportunitate de a revigora parteneriatul transatlantic, citez:

„Nu cred doar în Statele Unite, nu cred doar în Europa. Cred cu putere în conlucrarea dintre America de Nord și Europa. Pentru că împărtășim aceleași valori, trebuie să stăm unii lîngă alții într-o lume mai imprevizibilă.

În timpuri nesigure, avem nevoie de instituții internaționale puternice, cum e Uniunea Europeană, cum e Comisia, și NATO, iar când cooperăm sîntem mai puternici și mai capabili să facem față dificultăților împreună”, a declarat marți la Bruxelles secretarul general al NATO.