27.12.1989- Studioul special al „Actualității românești”

Studioul special al „Actualității românești”: despre viitorul Partidului Comunist; se cere ajutoare din străinătate pentru posturi locale de radio și TV; se discută rorul unei prese libere în construirea democrație.

27.12.1989 Actualitatea românească - despre rolul unei televiziuni libere/prese libere

Max Bănuș: Dragii mei, din nou în studioul special. Prezenți în studiou: Nicolae Stroiescu Stânișoară, directorul postului nostru de radio, Șerban Orescu, Radu Pârvan și Max Bănuș, care vă vorbește în momentul de față.

Nicolae Stroiescu Stânișoară, am auzit cu toții – prim-ministrul României la ora actuală, Petre Roman, a declarat că dă puține șanse de supraviețuire Partidului Comunist Român. Noi am văzut aseară la televiziune anumite manifestări în care tineretul, care sângerase și încă mai sângerează pentru această revoluție, nu mai vrea comuniști în fruntea țării. Care este situația? Care este opinia ta?

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Bun, acum din capul locului: dacă există o foarte clară poziție a poporului român față de Ceaușescu, de totală respingere a tot ce a însemnat acțiunea lui politică, personalitatea lui, răul pe care l-a adus țării, tot așa de clar este că românii își dau seama, ca și noi, că indiferent de aberațiile propriei lui personalități Ceaușescu a fost printre altele, și nu în mică măsură, produsul unui sistem, produsul unui sistem totalitar comunist. Dacă nu ar fi avut la îndemână acest sistem, pârghiile puterii, dictatura comunistă Ceaușescu s-ar fi epuizat undeva ca un caz de megalomanie sau de paranoia cu efecte mult mai puțin destructive. Ca un caz neimportant care nu ar fi intrat în istorie.

Că acest caz paranoic a intrat în istorie, posibil a fost făcut lucrul aceasta, de existența sistemului comunist. Și predecesorul lui Nicolae Ceaușescu, Gheorghiu-Dej, nici el nu poate fi scos de sub aceeași critică foarte gravă, în măsura în care pe timpul lui, știm bine, s-a produs acea distrugere, am putea spune, a unei bune părți nu numai din elita țării noastre, dar din toate categoriile sociale, inclusiv din țărănime.

Deci, e normal ca în această perioadă de tranziție, când Frontul Salvării Naționale, împreună cu armata, care a jucat un rol extrem de pozitiv, adică la momentul când s-ar fi putut, printr-o lipsă de hotărâre și printr-o lipsă de discernământ al unor comandanți de armată, prelungi opresiune, prelungi rolul important și primordial al Securității și prin asta să i se acorde încă teren de manevră lui Ceaușescu, ceea ce ar fi însemnat poate încă zeci de mii de morți de România, armata a luat o decizie care va rămâne, pentru onoarea armatei române, în istoria noastră.

Dar în această situația, și aici s-a mai vorbit și eu nu spun ceva cu totul nou, în care singurele structuri ale reînnoirii și deschiderii pluralismului sunt foarte reduse, bineînțeles că Consiliul salvării patriei este prin el însuși, prin felul cum s-a născut, este un semn al înnoirii. Iar programul, am spus-o de mai multe ori, este unul dintre programele cele mai reușite din mișcările de înnoire din răsăritul Europei, care au trecut prin mai multe etape. Aici, poate tocmai pentru că ruptura a fost bruscă, oamenii au luat chintesența idelor necesare înnoirii și le-au pus într-un program foarte bun, care începe cu desființarea rolului conducător al partidului, cu afirmarea sistemului pluralist și a alegerilor libere și termină cu înlăturarea domniei minciunii. Am mai spus-o: în alte programe politice, nu ar avea rost, în restul lumii, să devină aceasta o linie programatică, dar la noi era așa de gravă criza morală determinată de pătrunderea neadevărului și a minciunii în toate straturile încât iată că și aceasta se găsește în programul respectiv.

Deci, ar fi prea multe de spus, dar mai pe scurt: e normal să existe o neliniște printre români cu privire la rolul pe care l-ar putea juca mai departe rămășițele unei mentalități comuniste sau chiar anumite personalități angajate cândva în acțiunea aceasta de impunere a unei dictaturi în România. Deci, o prezență prea numeroasă a unor comuniști în noile foruri chemate să introducă pluralismul ar fi o contradicție în sine.

Noi ne dăm seama că de exemplu Ion Iliescu a fost comunist. Nici măcar nu pot să spun dacă ar mai putea să creadă că mai e comunist după toate câte s-a întâmplat. Dar, dacă a fost comunist, a făcut dovadă de o anumită tendință liberală incontestabilă. Și el joacă un rol în întoarcerea României la o normalitate și spre un regim mai liberal. Și așa mai departe, mai spun și alții.

Dar întrebarea este: în afară de aceste personalități care s-au angajat cu răspundere și cu curaj într-o perioadă în care teroriștii lui Ceaușescu puteau încă extermina atâția oameni și puneau poate în pericol chiar și acești muguri ai înnoirii, oamenii aceștia și-au continuat activitatea și este bine că pot să și-o continue.

Pe de altă parte, în Consiliul salvării patriei sunt intelectuali de foarte bună calitate, oameni care au arătat că au știut să-și păstreze demnitatea în fața opresiunii. Însă avem în fața noastră două elemente foarte importante, însă nu suficiente, pentru acest început foarte greu. Pe de o parte – niște personalități care au avut legătură cu vechiul sistem, dar care s-au arătat capabile ca treptat să se emancipeze chiar înăuntrul sistemului. Pe de altă parte, intelectuali de mare valoare, care reprezintă conștiința nației. Deci, pe de o parte acești, ai putea să spui, pragmatici liberali născuți în vechiul sistem și în oarecare măsură formați în acest sistem, pe de altă parte intelectuali reprezentând autoritatea morală. Pe de o parte – pragmatismul luminat al vechilor membri ai sistemului, pe de altă parte – intelectualii ca autoritate morală. Nu avem însă suficienți oameni de acțiune, oameni politici, practicieni ai politicii, care să nu fi fost membri ai sistemului, care să nu fi fost angajați în acțiunile sistemului.

Și dacă tinerii cereau ieri în demonstrație să nu mai fie comuniști în conducere, ei exprimau în oarecare măsură, într-adevăr, o problemă, o mare problemă și o necesitate – participarea unor oameni care să fie competenți, care să întrunească ceea ce numai în mod separat dețin cele două forțe: să aibă pragmatismul și competența necesare, cum o au eventual Roman și Iliescu, dar fără a fi fost cât-decât angajați în sistem și, pe de altă parte, să aibă în plus autoritatea morală, tocmai pentru că nu au fost membri ai sistemului. Autoritate morală pe care scriitorii o au din plin, dar ei nu sunt oameni politici.

Șerban Orescu: Eu ți-aș pune o întrebare, Nicolae Stânișoară, nu crezi că, autodizolvându-se, Partidul Comunist, aceste personalități comuniste care sunt astăzi privite și cu suspiciune prin faptul că sunt totuși membri ai unui Partid Comunist care oficial încă mai există, deci oameni ca Ion Iliescu sau ca primul ministru Petre Roman, ar avea mai multă, mult mai multă autoritate dacă ar declara Partidul Comunist autodizolvat? Și dacă s-ar prezenta ca personalități de stânga cu viziuni patriotice?

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Nu pot decât să a aprob, sută la sută, cea spus acum Șerban Orescu, pentru că, într-adevăr, aceasta ar fi dovada unei obiectivități care noi nu am mai avut-o în politica românească de zeci ani de zile, pentru că partidul nu mai există. Din momentul în care numai armata garantează la început numai supraviețuirea, ai putea să spui, a țării noastre și, acum, minimul de securitate a oamenilor, viața oamenilor și aprovizionarea cu alimentele elementare. Iar, pe de altă parte, cei care reprezentau vârful au dispărut, începând cu Ceaușescu și terminând, sub o altă formă de dispariție – că nu mai pot ieși în lume, cu membrii biroului politic și așa mai departe, partidul nu există.

Și atunci, de ce nu – un anumit curaj al adevărului de care toți suntem convinși că e mare nevoie? Dacă nu există, de ce nu s-ar spune că nu există, de ce nu se trage această concluzie pentru a se deschide un drum nou? Cine ar putea să o facă asta mai bine decât cei care, așa cum am spus mai înainte, au meritul de a fi început să se emancipeze de apăsarea, de unilateralitatea, de spiritul dictatorial al partidului încă pe timpul când partidul exista și au putut să vină acum la conducere numai pentru că partidul a fost dat la o parte. Pentru că dacă nu era dat la o parte, nici Iliescu și nici Roman nu ar fi putut să-și exercite, la ora actuală o anumită competență și, eu cred, și o voință reală de înnoire și de mers spre pluralism. O propunere foarte clară. Acesta ar fi, într-adevăr, o dovadă de sinceritate și luciditate. Deci, în același timp și aspectul moral, și aspectul competenței de care este nevoie practic, în fiecare clipă.

Șerban Orescu: Și acești oameni s-ar putea regrupa într-un viitor apropiat într-un partid social-democrat sau socialist care să nu aibă nimic comun cu comunismul.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Din momentul în care însuși primul ministru al nostru de acum, spunem al nostru pentru că și noi suntem români, ceea ce nu însemnă că noi am fi suporteri ai unui guvern care este trecător – pentru că chiar Roman a spus că el este prim-ministru până când se fac alegeri. Or, cine poate visa că la alegeri cu adevărat libere, și aici într-adevăr se cere o anumită franchețe și sinceritate din partea actualului grup – cine poate spera că acest partid ar putea să aibă mai mult de 2 la sută? Nu? Și atunci, de să umblăm, să manevrăm cu fantome?

Șerban Orescu: Cum foarte bine spui, Nicolae Stânișoară, este în interesul și al domnului Romani, și al domnului Iliescu – la viitoarele alegeri ei nu se pot prezenta sub eticheta de comuniști, riscă să piardă alegerile, să nu se leagă niciun deputat în viitorul organ legislativ – este în interesul lor cât mai repede să declare Partidul Comunist autodizolvat.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Aș merge până acolo încât să spun că ar fi păcat după ceea ce au făcut într-un moment greu să se pună sub o „firmă” care nu poate decât să ducă la respingerea lor, la imposibilitatea ca ei să joace un rol pozitiv.

Șerban Orescu: Bine spus că ar fi păcat. Acești oameni merită să joace un rol în viitor în viața publică a României. Au realizat o cotitură importantă, dar nu au nicio șansă să joace dacă se prezintă sub eticheta Partidului Comunist.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: După cum nu au nicio șansă să joace dacă nu ar fi suficient de deschiși la ideea înființării de noi partide, dacă nu le-ar acorda acestor viitoare organisme de refacere a țării. Pentru că, ce însemnă partide? Partide însemnă puncte de vedere esențiale, proiecte pentru viitorul României și oameni hotărâți, adunați în jurul acestor proiecte. Asta este ceea ce ne trebuie.

Dacă actuala conducere se arată oarecum indiferentă, chiar și indiferența în materia aceasta ar fi vinovată față de ivirea acestor forțe, acestor organisme de refacere a țării noastre însemnă că nu au fost la înălțimea misiunii și că între vorbe și fapte există și acum o discrepanță. N-o să zicem că e discrepanța de pe vremea lui Ceaușescu. Dar, să fim atenți – există forme mai benigne de discrepanță care pot fi din punct de vedere al țării noastre mai periculoase. Pentru că Ceaușescu trebuia să cadă mai devreme sau mai târziu, pentru că nimeni nu mai credea ce spune Ceaușescu, pentru că nimeni nu-i mai dădea o șansă. Dar de ce se spune și ce se face astăzi depinde viitorul real al țării noastre, nu viitorul din capul lui Ceaușescu, așa cum era acum câteva zile. Or, răspunderea este foarte mare.

Și faptul că un ziarist german, la televiziunea germană, într-un reportaj de la București, se plângea că i s-au făcut greutăți și nu a putut să pătrundă în biroul unde avea loc o ședință sau, în orice caz, erau persoanele care au înființat un nou partid în România și că el a văzut că erau cusute cu ață albă argumentele care i se aduceau, deci a văzut o anumită duplicitate, poate, a unor elemente de nivel secundar. Dar nu putem începe o adevărată refacere, nu poate să fie o salvare a Patriei, așa cum spune numele și cum în realitate ne este misiunea, dacă nu este dată posibilitatea nu numai de înființare de noi partide, dar și ca aceste noi partide să acționeze și, cu atât mai mult, să poată comunica cu lumea din afară. Ce s-a întâmplat acestui ziarist germen este un semn foarte prost și eu sper că este o întâmplare, este un accident.

Șerban Orescu: Sigur că există în aparatul puterii și persoane care continuă să creadă, sau să cocheteze cu ideea, că ceva din vechiul sistem ar putea totuși să rămână. Ei bine, asemenea convingeri sunt cu totul certate cu realitățile. Revoluția a triumfat, odată cu triumful revoluției este clar că Partidul Comunist împărtășește, nu există altă alternativă decât să împărtășească soarta celui cu care s-a identificat practic timp de 25 de ani. Organele puterii de stat trebuie să înțeleagă acest lucru și să schimbe radical – o schimbare de 180 de grade – atitudinea lor față de cetățeni. Am sugerat de altfel acum oră în emisiune ca regimul să declare, așa cum au făcut celelalte state est-europene, că a încetat pentru totdeauna urmărirea cetățenilor pentru părerile lor politice.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Acuma, mai este o observație de făcut. Dacă celelalte partide comuniste din Răsăritul Europei, din țările care au declanșat și au pus bazele înnoirii, în jurul țării noastre, pe timpul când Ceaușescu ținea în loc acest proces – Polonia, Ungaria sau alții – dacă chiar în acele partide comuniste unde au existat cercuri și inițiative reale de reforme, au existat reformiști și au și făcut reforme, dacă asemenea partide s-au auto-dizolvat; cum s-ar putea ca Partidul Comunisto Român, în care nu am avut din partea Comitetului central – am avut Congresul foarte de curând – nu am avut o singură voce care să se exprime cel puțin cu ceva scepticism, nu vorbim de o opoziție directă, nu vorbim de confruntare… Partidul acesta nu numai că s-a dovedit incapabil, dar s-a umplut de o asemenea vinovăție încât ne-dizolvarea lui constituie un element de iritare. Poate că și demonstrația de ieri și altele care ar putea să mai apară pleacă și de la o iritare că undeva nu este clar, și aici e foarte meritoasă această propunere pe care ai făcut-o în discuția noastră, dar noi nu suntem Guvernul României – e vorba despre propunerea de proiecte într-adevăr realizabile, viabile. Și în sensul acesta propunerea o consider foarte justificată și foarte judicioasă.

Șerban Orescu: Așa cum a fost anulat articolul din Codul penal care sancționează cetățenii care critică un organism sau altul, trebuie o declarație solemnă că din momentul de față a încetat urmărirea cetățenilor de către organele ministerului de interne pentru părerile lor politice.

Max Bănuș: Gelu Ionescu, vreai să spui ceva.

Gelu Ionescu: Da, am intrat în studiou pentru altceva, dar vreau să particip mai întâi la discuția despre partid. Noi am făcut în comentariile noastre din ultimii ani deseori - și Șerban Orescu, și Emil Hurezeanu, și Niculai Constantin Munteanu, și Nicolae Stânișoară – cu toții am făcut comentarii despre faptul că Partidul Comunist din România este un partid-fantomă. Este partidul care a avut cel mai mare număr de membri raportat la populația țării, un partid de 3 milioane 800 de mii de membri și în același timp este partidul cel mai lipsit de putere, de semnificație, de ideologie. Pentru că a fost acaparat, și s-a lăsat acaparat, de dictatura Ceaușescu, acest partid, teoretic, a dispărut, dispare în momentul de față din toate punctele de vedere.

- Eu consider Partidul Comunist vinovat de această crimă care s-a întâmplat acum și nu despart cu nimic Partidul Comunist de dictatura Ceaușescu. E vinovat întregul partide de acești 70 de mii – nu știu exact câți sunt– de morți sau 300 de mii de răniți. Și, după cât am stat de vorbă cu diverse cunoștințe din România și cu români din Occident, acest Partid Comunist s-a făcut atât de vinovat să nu mai trebuie să existe. Este ceva ce a murit, a murit prin el însuși. A murit omorând.

- Autoritatea morală de care vorbiți în legătură cu pluralismul nu poate să existe în Țara Românească decât dacă ne legăm de anumite tradiții dintre cele două războaie. La noi pluralismul a început să acționeze după Primul Război Mondial. Și, dacă pot să amintesc, acolo au existat două faze cu totul distincte. A fost prima fază – din 1919 și până în 1930, când s-a întors înapoi Regele Carol, care a fost adevărata noastră fază democrată, când s-au făcut eforturile de a trăi cu națiunile conlocuitoare în buni termeni, de a stabili guverne cu adevărat bazate pe votul popular. Că au fost anumite abuzuri și mai erau încă anumite vestigii din trecut, nimeni nu contestă, dar aceea a fost o perioadă de construcție pozitivă. Ce a urmat după Carol a fost începutul unei dictaturi personale care cu totul altfel s-a manifestat și sub regimul comunist.

Însă ce aș vrea să pledez este ca această reluare a contactului și a continuității cu partidele de dinainte de război pentru a restabili nu numai autoritatea morală a eventualilor noi înjghebări care se fac acum în țară, ci și pentru a arăta modul în care trebuie să funcționeze acel pluralism pentru a duce la rezultate pozitive.

Dar aici aș vrea să deschid o mică paranteză. Noi în Ardeal, și vorbesc ca ardelean de data aceasta, imediat după 1919, am avut o fază foarte grea. Înainte ca, cum se numea pre vremuri, Vechiul Regat să poată să trimită cadrele formate pentru administrația noilor provincii alipite la țara-mamă, noi a trebuit să improvizăm. Acolo a existat un Consiliu dirigent, au existat mici înjghebări locale care au trebuit să facă față împrejurărilor. Unii funcționari maghiari au refuzat să continue mai departe și s-au retras, alții au depus jurământul de credință față de statul român și au continuat mai departe. Dar erau mii de locuri, tocmai de ceea ce vorbeați Dvs. acum câteva clipe, de oameni cu experiență practică care trebuiau înlocuiți peste noapte. Ei bine, acești oameni s-au găsit în cele din urmă și s-au găsit și cu ajutorul armatei. Pentru că armata noastră din Ardeal era compusă din frânturi de români care veneau din diverse unități ale armatei austro-ungare și care s-au reconstituit la Arad și la Timișoara, și pe urmă și la Cluj și Sibiu, ca o armată care a menținut oarecum ordinea pe tot teritoriul.

De acest lucru este nevoie și acum – o colaborare foarte strânsă dintre aceste elemente care au o tradiție politică la noi în țară, chiar dacă sunt puțini. Și cu ajutorul disciplinei armatei pentru a restabili această liniște, această revenire la normalizare înainte de alegerile din aprilie. Acele alegeri nu pot fi făcute înainte ca să fie refăcute registrele electorale, unde o să fie multe goluri acum, dar în schimb o să fie admiși mulți oameni care înainte fuseseră excluși. Toate acestea trebuie refăcute. Este o experiență practică pe care noi am avut-o o dată în Țara Românească.

- Fără continuitate nu poate să existe viață politică normală.

- Nicolae Stânișoară, ceea ce este clar e că noi nu putem crede că nu există elemente capabile administrative și organizatorice în țară, în afara activului de partid compromis. Repet, cum am discutat și înainte: nu în fiecare dintre cei 3 milioane 800 de mii de membri de partid este un vinovat. Sunt foarte mulți oameni cum se cade. E vorba însă de oameni care s-au pătat. Și, din păcate, nu sunt foarte puțini.

Îmi permit să nu mă alătur ține, când ai spus că la alegeri Partidul Comunist o să ia între 1 și 2 la sută. După părerea mea, ai fost foarte optimist. O ură care există în momentul de față în țară este necomparabilă cu ceea ce s-a întâmplat în celelalte țări în restul Europei, unde partidele respective sau oamenii din frunte, cum a fost cazul Germaniei răsăritene, au fost oameni de inimă care au împiedicat crimele. La noi nu au existat în fruntea acestui partid, îmi pare foarte rău, oameni care să fie capabili să împiedice această crimă. Am asistam.

- Mai e ceva. Sigur, nu trebuie să facem, și probabil că nu o fac nici concetățenii noștri, confuzia dintre activiștii de partid și marea masă a membrilor de partid. Activiștii de partid au fost rezultatul unei selecții inverse care funcționează de 25 de ani de zile. Aceștia sunt cu totul și din toate punctele de vedere descalificați. Ei nu mai au niciun fel de rol în viitorul României. Numai că ei sunt în momentul de față încă activi în viața țării și vor trebui să fie eliminați încet-încet. Pentru că altfel ei vor reprezenta o piedică. E o selecție inversă care s-a făcut din oamenii cei mai slab pregătiți profesional, din cei mai puțin bine-calificați.

- Dar să fie clar că nici acești oameni nu vor fi lăsați muritori de foame, doar să-și piardă puterea lor.

- Dar acest aparat există și el trebuie eliminat și este probabil că conducerea de la București știe acest lucru. Și va fi un efort foarte greu de eliminare, pentru că începând de la ambasade și terminând cu toate ministerele sunt pline de activiști. Sunt și specialiști, și tehnocrați, dar foarte puțini, care nu au avut rol de decizie. Eu cred că pe tehnocrați și pe oamenii foarte bine pregătiți profesional, indiferent dacă au fost sau nu membri de partid – la un asemenea partid, cu 3 milioane 800 de mii de oameni – pe ei se va putea baza viitoarea selecție de cadre și de conducere, cel puțin în primul timp.

- Sigur, nimeni nu se gândește să scoată din viața publică 3 milioane 800 de mii de cetățeni. De altfel, în ceea ce a fost zona răsăriteană a Germaniei după război, îmi amintesc foarte bine, chiar la dispoziția lui Stalin a fost înființat un partid care, e drept, nu a fost un partid prea democratic – Partidul Liberal, al cărei misiune principală era să colecteze foștii membri ai Partidului național-socialist. Stalin, care a fost, trebuie să recunoaștem, în anumite privințe un lucid politic și care a fost un adversar, evident, al naziștilor, al lui Hitler, totuși, din motive de echilibru politic s-a gândit și la o formulă de încadrare a foștilor membri ai Partidului național-socialist.

- Acest oportunism s-a manifestat și în alte aspecte. Se știe foarte bine că Ana Pauker la un moment dat căuta să recruteze membri pentru partid din elemente care fusese discreditate într-un motiv sau altul. Așa că a existat și la noi această fază.

- Politica este și o școală a flexibilității.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Da, aceasta este o problemă. Și o problemă poate de proporții mai largi este și aceea că niciun român nu trebuie să aibă sentimentul că datorită carnetului de membru de partid el ar fi exclus de la refacerea, de la reconstrucția României. Lucrul acesta trebuie să fie foarte clar. Și deja în cursul acestor tragice evenimente din ultimul timp s-a văzut că foarte mulți oameni care aveau acest carnet de membru de partid au știut unde să se așeze și au servit interesele poporului. Sunt convins că mulți membri de partid vor fi murit poate și pe baricade și în ciocnirile cu securiștii.

Gelu Ionescu: Aș vrea să întrerup această discuție privitoare la situația partidului cu un mesaj important. Începând de astăzi dimineața, nu știu dacă și de azi noapte, au început să vină telefoane din România. Am primit câteva telefoane, le vom transmite în emisiunea care începe după-amiaza, marea majoritate, dar cu unul aș vrea să încep încă de pe acum. Este vorba de un mesaj al unui angajat al radio-televiziunii din Iași care face un apel către românii din Occident.

Toate radiourile regionale, cum știți, au fost desființate de Ceaușescu acum 10-12 ani, deci nu au mai existat Radio Cluj, Radio Timișoara, Radio Craiova – au fost desființate. Și a fost încă o dovadă a centralizării puterii. România în momentul de față are nevoie de descentralizare. Există nenumărați foști lucrători în domeniul radio și televiziunii care vor să înființeze acum rețelele regionale și nu au cu ce. Așa că va invit să ascultăm întâi prima oară apelul respectiv care este adresat în primul rând românilor din Occident. Veți vedea de ce – pentru că nu au deloc aparatură.

***

Eu lucrez la Direcția de radio și televiziune Iași. Vă vorbesc și din partea colegilor mei. Și pe această cale facem un apel la Dumneavoastră, dacă poate cineva să ajute direcțiile de radio și televiziune din România, care au în subordine studiourile teritoriale desființate de vechiul odios regim, cu aparatură de înregistrare video și audio, adică camere de luat vederi VHS tip Moove cu casete VHS normale, precum și reportofoane și benzi magnetice pentru ele, necesare informării mai rapide a populației despre evenimentele și schimbările democratice și despre adevăr.

Acestea rugăm să fie trimise direct pe adresa unităților următoare: Direcția de radio și televiziune Timișoara, strada Demetriade nr.1 – pentru studioul de la Timișoara și Craiova; Direcția de radio Iași, strada George Enescu nr.7 – pentru Iași; Direcția de radio și televiziune Cluj, strada Fagului nr.2 – pentru studiourile de la Cluj și Târgu-Mureș. Vă mulțumesc și trăiască România liberă!

***

Gelu Ionescu: E extrem de important ca această descentralizare a radoului și televiziunii să se efectueze cât mai repede. Pentru că toate forțele locale vor avea posibilitatea să comunice cu marea masă de ascultători mult mai repede și mult mai prompt. Această descentralizare a mediilor, s-a vorbit și în emisiunea de ieri – este foarte importantă. Îmi amintesc că aseară a fost o lungă discuție între Mircea Carp și Doina Alexandru despre revoluții, că aceste revoluții din Estul Europei sunt niște revoluții ale mediilor. Ei, tocmai din acest punct de vedere, al revoluției mediilor, e nevoie în primul rând în România de descentralizarea radioului, televiziunii, tocmai pentru accelerarea procesului de democratizare și de liberalizare a societății românești.

- Aș vrea să subliniez că semnalul ne-a venit de acolo, după cum vedeți. Noi am discutat teoretic, dar cei de acolo ne-au dat semnalul exact prin acest mesaj.

- Deci, o să mai reperăm acest mesaj. Rugam pe toți ascultătorii noștri din Occident care pot să ajute aceste radiouri cu materialele pe care le-ați auzit să contacteze direct adresele menționate.

- Acest mesaj ne-a venit tocmai când noi discutam felul cum se va putea improviza în situația aceasta o refacere și o creare de structuri, tocmai acum ne vine mesajul care ne arată cum se poate reface sau instaura practic structura unei radiodifuziuni descentralizate. De acolo ne-a venit semnalul. Asta este încă o dată o dovadă că în poporul român există multă forță de inițiativă și mult spirit practic care abia acum își va arăta adevărata valoare.

- Nicolae Stroiescu, știi foarte bine – nu poate să existe democrație fără informare locală. S-a terminat! În întreaga lume sistemul de comunicații a demonstrat – în momentul în care tu îți pui în mâna ta, în centrul, în capitală, întreaga informare și dai niște „conserve” eventualelor radiouri din provincie, ai distrus posibilitatea de informație și poți manipula mai ușor oamenii.

- Deci, ai distrus și posibilitatea de decizie la diverse niveluri și diverse locuri.

- Ceea de ce sunt sigur e că în toate aceste centre unde au funcționat radiouri există elemente de valoare care să ia în mână aceste radiouri, să le organizeze, există tineri intelectuali care să se transforme în jurnaliști excelenți. Am avut atâtea corespondențe din țară care trădau calitatea celor care le-au scris. Deci, la mijloc este o problemă materială.

- Și nu este vorba numai de reportaje. Noi am vorbit acum despre politică foarte mult. Dar pe măsură ce se așează apele și se normalizează situația, bineînțeles că problemele economice vor deveni și ele foarte importante. Regimul Ceaușescu a impus o cenzură totală informației economice. Direcția centrală de statistică a fost transformată într-o anexă a secției de propagandă a partidului. Revista Economică, sub conducerea unor indivizi ca Ioan Totu sau fostul secretar al partidului din București, Petrescu, a devenit o revistă de propagandă, la același nivel situându-se de pildă cu Era Socialistă.

Este absolut necesar ca în presa din România, dar și în revistele de specialitate, cum este Revista Economică, să reînceapă să apară articole serioase de analiză. Direcția de statistică, ministerele trebuie să arate față de cei care încearcă să găsească noi soluții o atitudine deschisă, să nu mai păstreze datele și informațiile la Biroul de documente secrete. Aceste birouri de documente secrete din instituții, anexe ale Securității, nu-și mai au rațiunea în momentul de față.

Așteptăm ca în Revista Economică să reapară numele unor cercetători valoroși, ca de pildă Igor Lemni și alții, care cu câțiva ani în urmă au făcut propuneri judicioase pe care le-am comentat și eu privind metodele de însănătoșire a economiei naționale.

- Nicolae Stroiescu, noi suntem jurnaliști, noi suntem un post de radio. Am auzit apelul colegilor noștri. Sunt convins că vom încerca să ne gândim cum îi putem ajuta. Sigur că nu în acest moment, în cele 7-8 minute care ne-au mai rămas, vom putea găsi toate formele pe care noi le putem aplica ca să ne ajutăm colegii. Sunt multe și sunt multe pe care nu le putem exclude – poate vom invita tineri să facă experiență în cadrul acestui radio pentru un timp, poate ne vom duce noi să lucrăm cu ei. Cum îți imaginezi acest viitor al colaborării a celor care au nevoie, a celor care ne vor cere să-i ajutăm?

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Da, sigur, aici sunt mai multe probleme. Una dintre probleme este aprovizionarea cu material tehnic de mare urgență. Și aici apelul este la românii din exil. Noi am putea să transmitem apelul acesta poate și membrilor organizațiilor de radio difuziune occidentale care privesc cu multă simpatie evoluția din România, ar putea să ne ajute și ei.

A doua problemă pe care a evocat-o acum Max Bănuș este aceea a unor forme de intercomunicare între noi și radiodifuziunea română, inclusiv cea locală care trebuie să renască; și încă, mai departe, posibilitatea ca oameni din România să înceapă să ne transmită nouă reportaje din diverse regiuni ale țării și, în felul acesta, încet-încet să fie așa că nu numai noi vorbim despre ei, ci ei înșiși vorbesc despre ei prin microfonul nostru. Paralel cu speranța că și mișcarea în spațiu va fi posibilă, în sensul, cum ai sugerat, ca și ei să vină în studioul nostru și noi să ne ducem în studioul lor. Toate acestea nu mai sunt de domeniul fanteziei, ci al unui viitor, după părerea mea, foarte apropiat.

- Desigur că o asemenea propunere acum un an de zile ar fi creat mari dificultăți celui care o făcea. Asemenea „utopii” au fost transformate în realitate de această revoluție, care este cea mai puternică revoluție din Estul Europei. Eu personal am simțământul că Vestul are o mare datorie față de sacrificiul făcut de poporul român, pentru că a demascat putreziciunea comunismului. Și fără să folosim cuvinte mari sau prea multe adjective, putem spune că a demascat acest aspect hidos al comunismului cum niciun fel de altă țară est-europeană nu a reușit. Sigur, a fost un sacrificiu uriaș. Pentru asta eu cred că Occidentul are o obligație morală, și practică, și financiară, să ajute la refacerea României.

Eu sper, cum am văzut astăzi din diverse date și, Radu Pârvan, poate ne spui foarte repede câteva din datele referitoare la ajutoare – Japonia, Statele Unite, vor să ajute repede România.

Radu Pârvan: Da, dar înainte de a face acest lucru aș vrea să spun următorul lucru. Sunt două nuanțe aici care trebuie accentuate. Cei din țară nu au așteptat de la noi încurajare ca să facă ce au făcut, unu. Al doilea – nu-mi închipui că sunt incapabili să-și dea seama de problemele care se pun. Și în al treilea rând, nu trebuie să confundăm coordonarea cu centralizarea. Nu cred că cei de la București acum caută să centralizeze toată puterea în mâna lor. Cred că primul lor efort în momentul de față este o coordonare de acțiune pe cuprinsul țării pentru a putea ajunge la câteva rezultate concrete și pozitive în vederea stabilizării și normalizării situației.

- Bun, noi ne-am referit la centralizarea excesivă din trecut, nici nu putem presupune că oameni atât de inteligenți de la început repetă greșelile comunismului.

- Și acum, dat fiind că mi-ai cerut să citez din ultimele ecouri de presă pe care le-am primit, e doar atât: Japonia și Statele Unite continuă să-și mărească ajutorul către România. Și, un lucru care merită să fie subliniat, Coreea de Nord de asemenea s-a alăturat la statele care au recunoscut guvernul provizoriu de la București și a mers chiar mai departe, spunând: „Noi respectăm calea aleasă de poporul român”. Filipinele, de asemenea, au recunoscut noul regim de la noi. Și, lucru și mai remarcabil, Vietnamul, după ce spune că respectă răsturnarea regimului din România, adăugă: „Respectăm poporul român și dreptul lui la autodeterminare”. În cele din urmă vietnamezii, care bine știm în ce situație ideologică se află, spun: „A sosit momentul ca noi să învățăm din cele întâmplate în Răsăritul Europei și în Centrul Europei ce însemnă democrație socialistă și, ca atare, să evităm acele greșeli pe care le-au făcut, și prin implicație se înțelege, România și Ceaușescu.

- Nicolae Stroiescu Stânișoară, desigur ajutoarele respective, un milion de dolari, 500 de mii de dolari, sunt un început. Sunt și sume mai mari, e un început.

- Nu ai fost utopic când te-ai referit la o anumită datorie morală și de conștiință a Occidentului. Ai fi fost utopic dacă ai fi revendicat-o fără ca ea, de la ea însăși, să fi apărut. Or, am constatat în diverse declarații ale unor oameni politici, după cum și în comentariile celor mai reputați comentatori din Europa pe care le-am auzit, de multe ori a revenit această idee: că avem o datorie față de acest popor care cu sacrificii atât de sângeroase s-a auto-eliberat după ce noi mult timp l-am ignorat sau am făcut greșeala să confundăm unele acte de oarecare autonomie ale lui Ceaușescu față de Moscova cu o mișcare cu adevărat sinceră a acestui om spre o autonomie nu numai a micului lui grup, ci a poporului român. Am văzut declarații de recunoaștere a unei vinovații. Dacă noi am spune lucrul acesta, nu ar avea valoare, dar o spun unii occidentali, vorbesc despre datoria morală exprimată foarte clar.

Max Bănuș: Nicolae Stroiescu Stânișoară, îți mulțumesc; Radu Pârvan, îți mulțumesc; Șerban Orescu, îți mulțumesc de asemenea. Dragi ascultători, vă dăm legătura cu buletinul nostru de știri.

(Transcriere: Lina Grâu)