Peste 20 mii 200 de cetățeni moldoveni, aflați în diverse state unde există focare de noul coronavirus, au intrat pe teritoriul Republicii Moldova în ultimele două săptămâni, de la instituirea stării de urgență ca măsură de prevenire a răspândirii bolii. În jur de 30 de curse aeriene speciale au fost autorizate până acum pentru readucerea acasă a moldovenilor rămași blocați în străinătate. Ce măsuri sunt luate însă de autorități în cazul cetățenilor reveniți pentru ca ei să nu reprezinte o sursă în plus de răspândire a noului virus?
Your browser doesn’t support HTML5
În aceste zile, fiecare dintre cei reveniți de peste hotare are motivele sale pentru care pornește sau vrea să pornească la drum spre casă. De exemplu, Sergiu Rusu din Rezina s-a întors de la Moscova cu propriul automobil, împreună cu soția sa. Ambii au rămas fără lucru, după ce autoritățile ruse au aplicat măsuri împotriva Covid-19. Bărbatul de 29 de ani spune că, în urmă cu trei zile, după o mobilizare pe rețelele de socializare, a pornit din capitala rusă într-o coloană formată din 26 mașini. În toate vămile li s-a măsurat temperatura, iar la traversarea frontierei naționale au completat și câte o fișă epidemiologică pe propria răspundere prin care se obligă să stea acasă în următoarele 14 zile.
Sergiu Rusu: „În Ucraina, patrule speciale ne-au însoțit din vama Rusiei până în vama Moldovei. Noi, toate 26 de mașini - în mijloc. În Moldova am ajuns și în vama ne-au spus toate măsurile, să le respectăm, ne-au spus care sunt amenzile, să nu ne oprim nicăieri în drumul până acasă [la Rezina]. Noi stăm acasă, respectăm măsurile. Nu ne-a sunat nimeni. Nimănui nu trebuim, că nici nu știm pe parcursul drumului ce s-a întâmplat, cu cine am vorbit. Le-am spus în vamă: decât să-mi aplicați amenzi, mai bine plătesc și dau analizele. Peste cinci zile sunt de acord să dau repetat, eu să achit, decât să stau să aștept și să nu știu”.
Din cei peste 20.000 de cetățeni reveniți în țară, mai mult de jumătate au traversat frontiera moldo-română.
Cetățeni moldoveni reveniți în R.Moldova (30 martie 2020)
Polția de Frontieră a furnizat Europei Libere următoarele cifre care reprezintă situația din 30 martie 2020.
Intrări în R.Moldova a cetățenilor moldoveni, începând cu 17 martie ți până la 29 martie, inclusiv:
Frontiera moldo-ucraineana - 6.507;
Frontiera moldo-romana - 11.495;
Frontiera aeriana - 2.214.
În satul Sculeni din raionul Ungheni, de la granița cu România, 66 de moldoveni, printre care și muncitori transfrontalieri, se află acum sub supraveghere la domiciliu pentru două săptămâni, spune Vasile Casian, primarul din localitate.
Vasile Casian: „Sunt înregistrați, sunt la evidență, ei sunt autoizolați, sunt obligați să se prezinte la medicul de familie care îi introduce în fișă. Noi mai monitorizăm și locurile unde ei merg, facem dezinfectarea cu hipoclorid.”
Europa Liberă: Ați primit vreo dispoziție din partea autorităților centrale că acești oameni trebuie conduși de un convoi sanitar până acasă?
Vasile Casian: „Nu! Noi nu avem mijloace de transport ca să putem organiza astfel de activități. Nu avem cu ce”.
Hotărârea cu privire la declararea stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova în legătură cu răspândirea infecției Covid-19 prevede, printre numeroase alte măsuri de preîntâmpinare, și introducerea regimului de carantină.
### Vezi și... ### Prima zi de carantină la Moscova. Guvernul rus înăsprește sancțiunile
În țările vecine, regimul de carantină înseamnă că persoanele revenite din străinătate în această perioadă sunt plasate imediat de la traversarea frontierei într-un centru special organizat de autorități și unde se află sub supravegherea specialiștilor pentru 14 zile de la momentul revenirii.
În Republica Moldova, acum pericolul cel mai mare este răspândirea locală a infecției, spune Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. În prezent, doar 30% dintre cazurile confirmate de Covid-19 sunt de import, iar o testare în masă a populației, spune Nicolae Furtună, nu este realistă, deoarece implică mari cheltuieli.
Noi mizăm pe bunul simț și pe responsabilitatea fiecăruia. Spitalele sunt pline...
Nicolae Furtună: „Există două tipuri de carantină: organizată [instituționalizată n.red.] și la domiciliu. Noi am renunțat la carantina instituționalizată, pentru că ea este cu riscuri de infectare. Amintiți-vă, croaziera de la coastele nipone. Noi mizăm pe bunul simț și pe responsabilitatea fiecăruia. Spitalele sunt pline. Accentele se schimbă, pentru că noi vorbim de transmiterea locală pe interior și ne ajută poliția pe acest segment. Avem deja doi preoți îmbolnăviți, avem persoanele care au intrat în contact cu ei. Câte persoane trebuie să moară în țara asta ca noi să înțelegem? Moldovenii au fost întotdeauna inventivi. Am închis barurile, ei merg în stațiile PECO. Am închis deja alimentația PECO. Modă moldovenească!”
De la suspendarea tuturor zborurilor pe Aeroportul Chișinău, în Republica Moldova au revenit pe calea aerului la bordul curselor speciale autorizate peste 2.200 de cetățeni, adică 10% din numărul total al celor reveniți astfel în condițiile stării de urgență.
Simptome de boală a prezentat doar primul caz, la 7 martie, femeia fiind transportată cu un echipaj medical și plasată în carantină la spital, iar de la frontierele terestre au fost preluați alți doi cetățeni, a declarat pentru Europa Liberă, Nicolae Furtună.