Statele Unite au aprobat al treilea vaccin anti Covid-19, cel produs de firma Johnson & Johnson, primul care se administrează într-o singură doză. Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a declarat sâmbătă, 27 februarie că vaccinul este sigur, oferă o protecție „robustă” și produce reacții adverse minore.
Potrivit testelor clinice, efectuate pe peste 40 de mii de persoane, vaccinul are o eficacitate de 85% în prevenirea cazurilor grave de Covid-19 și de circa 66% în prevenirea cazurilor moderate – asemănător cu vaccinul AstraZeneca/Oxford care din cauza unor rezultate similare este privit cu o doză de scepticism de publicul occidental, după cum relata recent Financial Times.
În unele state, ca Germania sau Franța, AstraZeneca este recomandat numai pentru persoanele mai tinere de 65 de ani deși OMS îl recomandă pentru toată lume. Este însă un motiv pentru care vaccinurile rămân nefolosite, atâta timp cât nici unde în Europa occidentală nu s-a ajuns la faza vaccinării întregii populații, indiferent de vârstă sau grupa de risc.
Cel puți două state din Germania, Bavaria și Baden-Wurttemberg vor acum să schimbe regulamentul permițând oricui este dispus, să se vaccineze cu AstraZeneca, relatează „Bild am Sonntag”. Mai mult, vaccinarea ar putea avea loc și în cabinetele doctorilor de casă, nu numai în centrele special amenajate.
Miercuri, Ministerul german al Sănătății informa că din cele un milion 450 de mii de doze de vaccin AstraZeneca, aflate în stoc pe 23 februarie, nu se folosiseră decât 15% sau 240 de mii de doze.