Your browser doesn’t support HTML5
Președintele Biden a anunțat, în discursul din camerele reunite ale Congresului, programe ambițioase interne, care necesită însă investiții masive.
Programe de aproape două mii de miliarde de dolari (sau trilioane) pentru a finanța modernizarea infrastructurii dar și extinderea ajutoarelor pentru copii, a asigurărilor medicale sau reducerea taxelor pentru educație.
Observatorii politici cred însă că tocmai datorită costurilor astronomice, programele nu vor putea fi adoptate în forma inițiala iar președintele va avea nevoie de ceva sprijin din partea opoziției republicane.
Surse de presă arată că s-ar purta deja negocieri în acest sens cu un grup de senatori republicani, care a redactat o contra-propunere la planul Biden de redresare post-Covid. Republicanii din Congres sunt optimiști că președintele ar putea fi deschis la compromisuri în anumite chestiuni.
Una dintre variante presupune o înțelegere între cele două tabere cu privire la modernizarea infrastructurii tradiționale, cum ar fi drumuri, poduri și aeroporturi. De obicei aceste aspecte sunt de natură să genereze sprijin bipartid, ori republicanii nu pot vota pentru ele dacă legea cuprinde și alte priorități politice ale stângii cum ar fi bani pentru îngrijirea copiilor, sistemul de sănătate publică și combaterea schimbărilor climatice.
Strategia ar fi ca aceste din urmă prevederi să fie separate și votate cu ocazia rectificării bugetare, care le-ar permite democraților – printr-un artificiu parlamentar – să adopte proiecte cu majoritate simplă. Fără sprijin republican. Discuțiile sunt încă în faza incipientă, dar ele pot duce la ceea ce președintele dorește: pe de o parte, demonstrația că se poate ajunge la o înțelegere bipartită într-o țară încă profund polarizată politic, și pe de alta, adoptarea unor programe prioritare pentru agenda administrației.
Doi senatori republicani s-au întâlnit cu echipa președintelui: Roger Wicker din Mississippi si John Hoeven din Dakota de Nord. Senatorul Wicker a spus că dacă adminstrația Biden ar putea obține tot ce-și dorește, atunci probabil nu ar fi deschisă pentru discuții, dar probabil că are nevoie de un compromis.
Republicanii au însă o problemă fundamentală cu programul administrației Biden: preconizata majorare a impozitelor pentru cei foarte înstăriți, bani cu care președintele speră să-și finanțeze ambițioasele programe economice și sociale.