SUA: grațieri politice de Ziua Recunoștinței

Michael Flynn, fostul consilier pentru securitate națională al președintelui în exercițiu, Donald Trump, 2018.

Donald Trump are dreptul să grațieze oricâte persoane dorește și întrebarea care se pune este dacă poate să o facă și în cazul său personal, un cec în alb pentru acuzații încă neformulate împotriva sa.

În Statele Unite, înainte de sărbătoarea de Thanksgiving, președintele Trump l-a grațiat pe primul său consilier pentru securitate națională, Michael Flynn, care fusese condamnat pentru că a mințit FBI-ul în legătură cu conversațiile sale cu ambasadorul rus la Washington, de la vremea respectivă.

Your browser doesn’t support HTML5

SUA: grațieri politice de Ziua Recunoștinței

Condamnarea a avut la origine investigația care a încercat să stabilească dacă campania lui Donald Trump a avut sau nu legături cu Rusia, la alegerile anterioare, din 2016. Se anticipează că Trump va adăuga și alte grațieri în cele două luni rămase pînă la predarea puterii.

În mesajul său, șeful executivului l-a felicitat pe Flynn pentru grațiere...

Acesta din urmă, pusese cu o oră înainte de anunțul prezidențial, pe Internet, un mesaj cu un pasaj biblic. Președintele Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților, Jerry Nadler a spus că „grațierea este nemeritată, neprincipială și încă o pată pe moștenirea istorică, de-acum diminuată, a președintelui Trump”. Liderul republican din aceeași cameră a Congresului Kevin McCarthy a scris și el „ceea ce s-a întîmplat cu generalul Flynn este o rușine națională. Președintele Trump este îndreptățit să-l grațieze pe acest respectat general”.

### Vezi și... ### Statele Unite: independența tradițională a Ministerului Justiției pus sub semnul întrebării ?

Președintele Comisiei pentru Informații din Cameră, democratul Adam Schiff l-a acuzat pe Trump că abuzează dreptul la grațiere „pentru a-și recompensa prietenii și aliații politici”.

În luna mai, Ministerul de Justiție a încercâat să anuleze inculparea lui Flynn, cazul acestuia fiind considerat de Trump primul pas în ceea ce consideră a fi o vendetă politică a democraților împotriva președinției sale. Donald Trump are dreptul să grațieze oricâte persoane dorește și întrebarea care se pune este dacă poate să o facă și în cazul său personal, un cec în alb pentru acuzații încă neformulate împotriva sa.