Departamentul de Stat a anunţat joi că Statele Unite vor retrimite temporar 3.000 de militari pe aeroportul din Kabul pentru a asigura evacuarea unei părţi din personalul ambasadei americane în Afganistan, care va fi redus ca urmare a intensificării ofensivei milițiilor Taliban.
Cei 3.000 de militari se va alătura celor 650 încă prezenţi în Afganistan, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
Ambasada rămâne deschisă", „nu este vorba de o evacuare totală", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Ned Price, care a amintit că executivul american a început să recheme o parte din personalul său din Kabul în luna aprilie, când preşedintele Joe Biden a anunţat retragerea tuturor forţelor internaţionale din Afganistan, operaţiune ce trebuie finalizată până la sfârşitul lunii.
În prezent, sunt 4.200 de persoane, atât americani cât şi de altă cetăţenie, la ambasada SUA din Afganistan, potrivit Departamentului de Stat, care a refuzat să precizeze câţi au fost chemaţi înapoi.
Retragerea din Afganistan continuă şi nu este pusă în niciun fel sub semnul întrebării, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat."Nu este vorba de un nou angajament militar în conflictul din Afganistan", a subliniat Ned Price.
Marea Britanie va desfăşura și ea, temporar în Afganistan aproximativ 600 de soldaţi pentru a-i sprijini pe cetăţenii britanici care părăsesc ţara, a anunţat joi executivul de la Londra, Ministerul de externe a recomandat vinerea trecută ca cetăţenii britanici din Afganistan să părăsească ţara "cât mai curând posibil".
Totodată, Londra a anunţat joi reducerea personalului ambasadei sale de la Kabul "la o echipă însărcinată cu furnizarea de servicii consulare şi de vize pentru persoanele care urmează să părăsească rapid ţara".
Între timp, milițiile Taliban au revendicat vineri capturarea celui de-al doilea oraş al Afganistanului, Kandahar, după ce s-au apropiat de Kabul.
Dacă se confirmă căderea Kandaharului, după cei joi într-o succesiune rapidă au fost cucerite al treilea oraş al ţării, Herat, în vest, şi Ghazni, la doar 150 km sud-vest de Kabul, atunci doar capitala şi alte câteva teritorii mai rămân sub controlul guvernului afgan.
Trei zile de întâlniri internaţionale organizate la Doha, în Qatar, s-au încheiat joi fără progrese semnificative. Într-o declaraţie comună, Statele Unite, Pakistan, Uniunea Europeană şi China au spus că nu vor recunoaşte niciun guvern care va fi "impus cu forţa" în Afganistan.