„Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că Gazprom nu și-a putut justifica solicitările exorbitante, o factură pe care Rusia se aștepta ca poporul moldovean să o plătească”, se arată într-o declarație difuzată de Departamentul de Stat al SUA.
În aceeași declarație, Statele Unite își reafirmă sprijinul pentru eforturile Republicii Moldova de a-și diversifica sursele de energie și „de a asigura un viitor mai prosper și mai transparent pentru poporul său”.
Ambasada Marii Britanii la Chișinău a menționat că încheierea auditului realizat de două companii internaționale cu renume este „o noutate binevenită și mult-așteptată” și a îndemnat părțile să ia în considerare rezultatele auditului și să acționeze în baza acestora.
„Moldova trebuie să-și plătească datoriile, dacă acestea există, dar în niciun caz nu trebuie să folosească banii publici pentru a satisface pretențiile nejustificate venite din partea Gazprom sau oricărui alt agent economic”, se arată în declarația ambasadei britanice.
Un audit realizat de două companii străine la solicitarea autorităților de la Chișinău a arătat că o mare parte din datoriile istorice nu sunt confirmate cu documente sau nu mai sunt valabile. Astfel, Guvernul R. Moldova este gata să achite Gazprom doar 8,6 din cele peste 700 de milioane cerute.
### Vezi și... ### Explainer | Ce se poate întâmpla dacă Gazprom nu acceptă auditul datoriilor Moldovagaz?