Reprezentantul special al președintelui SUA pe probleme climatice, John Kerry, și președintele României, Klaus Iohannis, au anunțat intenția României de a construi primul reactor modular de mici dimensiuni american (SMR).
„Prin faptul că utilizează prima această tehnologie inovatoare, ecologică, de proveniență americană, România face un pas înainte, dar totodată un salt tehnologic uriaș, pentru a promova măsurile climatice și accesul la energie curată într-o zonă esențială a Europei și în lume. Acest efort în valoare de miliarde de dolari evidențiază ingeniozitatea americană, creează mii de locuri de muncă în ambele țări, consolidează securitatea energetică a Europei, sprijină cele mai înalte standarde în materie de siguranță, securitate și neproliferare nucleară și, important de știut, contracarează criza climatică prin energie curată”, se spune într-un comunicat al departamentului de stat american, difuzat marți seara.
Inițial, un comunicat al Casei Albe de la Washington preciza că anunțul va fi făcut de președinții Biden și Iohannis, aflați la summit-ul pentru climă COP26 de la Glasgow. Ulterior, potrivit și Președinției de la București, anunțul a fost făcut alături de reprezentantul special al lui Biden pentru climă, John Kerry.
În comunicatul departamentului de stat american se mai spune că „acest pas inițial, vizionar, al României va da un impuls semnificativ reducerii emisiilor de carbon în Europa”, întrucât reactoarele SMR sunt „ideale” pentru înlocuirea termocentrale pe cărbune - în număr de 30 în regiune, dintre care șapte pe teritoriul României.
Potrivit Administrației prezidențiale de la București, România va include în sistemul său de producere a energiei reactoare modulare mici (SMR) până în anul 2028. Totodată, „România dorește să participe la producerea avansată de Reactoare Modulare Mici în regiune, precum și la pregătirea resurselor umane și susținerea funcționării acestei noi tehnologii în alte țări”.
Centrala va fi construită în parteneriat cu compania americană NuScale Power. Potrivit agenției G4media, în martie 2019, compania română de stat Nuclearelectrica și NuScale Power au semnat un memorandum în vederea dezvoltării sectorului nuclear în România, prin construirea unor reactoare modulare mici.
Semnarea memorandumului a fost criticată de fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, care a declarat că România nu trebuie să meargă spre instalarea de tehnologii nucleare ce se află încă în fază de testare/dezvoltare, pentru că nu există nimic mai important decât securitatea.
În ianuarie 2021, Nuclearelectrica a primit un grant nerambursabil de 1,27 milioane de dolari din SUA pentru servicii necesare în procesul de găsire a locațiilor pentru amplasarea unor reactoare nucleare modulare, de mici dimensiuni, potrivit unui comunicat al companiei. În octombrie 2021, România a găzduit un seminar pe tema acestei tehnologii, sponsorizat de U.S. Trade and Development Agency (USTDA). Tot în luna octombrie, ministrul român al energii Virgil Popescu a susţinut dezvoltarea acestui sector în România, spunând că Nuclearelectrica este deja implicată în acest proiect.