SUA: sprijin militar și umanitar de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina

Congresul SUA

„Viitorul securității Americii și interesul nostru strategic vor fi configurate, depinzând de această bătălie”, a spus liderul republican din Senat Mitch McConnell.

Senatul american a adoptat un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 40 de miliarde de dolari, sprijin militar și umanitar. Votul a fost 86 pentru și 11 împotrivă, toți cei care s-au opus fiind republicani.

Your browser doesn’t support HTML5

SUA: sprijin militar și umanitar de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina

Acest ajutor vine la momentul oportun pentru că banii alocați inițial se epuizează, în condițiile în care războiul din Ucraina continuă.

Din suma alocată, 20,1 miliarde reprezintă ajutor militar, care conține sisteme de armament avansate, între care proiectile anti-aeriene Patriot și artilerie cu rază lungă de acțiune.

Pachetul de ajutor mai conține 8 miliarde de dolari pentru economia ucrainiană, 5 miliarde pentru ajutor alimentar global și 1 miliard pentru sprijinirea refugiaților.

### Vezi și... ### Americanii se tem că sprijinul acordat Ucrainei ar putea duce la o confruntare directă cu Rusia (studiu Pew)

Deși această inițiativă legislativă se bucură de sprijin bipartizan, a fost nevoie de o întreagă săptămână de artificii procedurale pentru a contracara opoziția senatorului republican Rand Paul pe considerente fiscale și geopolitice. Aceste manevre ale lui Paul au frustrat o mare parte a colegilor lui, care încercaseră să accelereze adoptarea printr-o procedură care cerea ca toți cei 100 de senatori să fie de acord.

Paul și-a explicat poziția spunând că ajutorarea Ucrainei este o cauză nobilă pe care o sprijină, dar pentru care nu ar exista o prerogativă constituțională de decizie. El a spus: „Da, securitatea noastră națională este amenințată, dar nu de războiul Rusiei în Ucraina, ci de războiul Congresului împotriva contribuabililor”. El a continuat: „Marea majoritate a americanilor sprijină Ucraina și doresc ca ea să respingă invadatorii ruși. Dar dacă Congresul ar fi corect, ar lua bani din altă parte a bugetului sau ar cere americanilor să plătească impozite mai mari, ori, să ferească Dumnezeu a împrumuta Ucrainei bani. Dar Congresul face ceea ce Congresul știe cel mai bine – cheltuiește banii altora”.

### Vezi și... ###

Congresmeni americani îi cer lui Biden să spargă blocada rusă din Marea NeagrăO delegație de senatori republicani a întreprins o vizită neanunțată la Kiev

Lui Paul i s-au opus conducerea republicană și cea mai mare parte a colegilor săi, susținând că ajutorul pentru Ucraina nu este un act de caritate. „Viitorul securității Americii și interesul nostru strategic vor fi configurate, depinzând de această bătălie”, a spus liderul republican din Senat Mitch McConnell, continuând: „Oricine este preocupat de costul sprijinirii unei victorii ucrainiene trebuie să ia în considerare costurile mult mai mari, dacă Ucraina pierde”.

### Vezi și... ### Un război îndelungat în Ucraina sau o soluție negociată?