Suedia oferă aproape 11 milioane de euro pentru femeile și fetele din R. Moldova și Ucraina

Banii vor fi oferiți prin  Fondul ONU pentru Populație UNFPA și UN Women. 

Banii alocați de Suedia ar urma să ajute Ucraina și R. Moldova să răspundă nevoilor umanitare ale femeilor și fetelor, să promoveze oportunitățile și drepturile acestora, în special sănătatea și drepturile sexuale și reproductive, precum și combaterea violenței sexuale și celei pe bază de gen.

Potrivit unui comunicat de presă al guvernului suedez, ajutorul pentru R. Moldova va fi folosit pentru a sprijini, printre altele, și femeile și fetele care s-au refugiat aici. Ministra Sănătății de la Chișinău, Ala Nemerenco, spune că majoritatea beneficiarilor de servicii medicale din rândul refugiaților din Ucraina sunt femei și fete.

„Pe parcursul unui an, sistemul de sănătate a asigurat accesul acestora la servicii de sănătatea reproductivă, intervenții chirurgicale, ședințe de dializă, medicamente. Medicii din țară au asistat 219 nașteri la femei din Ucraina. Asistența medicală acordată refugiaților a fost în totalitate gratuită, iar o parte din costuri au fost acoperite de partenerii internaționali”, a mai precizat Nemerenco.

De asemenea, banii oferiți de Suedia vor fi folosiți la reconstrucția și consolidarea sistemului medical și de sănătate al Ucrainei, a serviciilor și infrastructurii, grav afectate de atacurile Rusiei.

„Acești bani pot fi folosiți în intervenții de salvare a vieților, printre care, mai multe clinici medicale mobile, echipament pentru prevenirea mortalității materne și infantile, și chiar protecție și sprijin pentru victimele violenței sexuale în timpul conflictului”, a declarat ministrul pentru cooperare, dezvoltare și comerț exterior, Johan Forssell.

Banii vor fi oferiți prin Fondul ONU pentru Populație UNFPA și UN Women.

### Vezi și... ### Ucraina: Depresii, atacuri de panică, coșmaruri| Prin ce trec victimele agresiunilor sexuale comise de trupele rusești