„Suferința asta ne-a unit”: un adăpost subteran de la Izium devine din nou tăcut

Andrei Pleșan, 60 de ani, evaluează distrugerile cauzate pivniței lui de la Izium, estul Ucrainei. Pivnița de 70 de metri pătrați, în care continuă să trăiască, a fost folosită ca adăpost și în al Doilea Război Mondial. 2 ianuarie 2022.

Pleșan dă binețe unei vecine în fața uneia din casele de la Izium avariate de război.

Orașul, care avea cândva 45.000 de locuitori, a fost eliberat de sub ocupația rusă în septembrie 2022.



 

Un sicriu gol lângă groapa de unde a fost deshumat un mort în 2 ianuarie.

Descoperirea unei gropi comune și a unor cadavre cu urme de tortură a făcut din Izium un sinonim al presupuselor atrocități comise aici sub ocupația rusă .

Câteva zile după izbucnirea războiului, Nika, o fetiță de două luni și părinții ei s-au mutat în pivnița aglomerată, care are pe pereți icoane și un portret al lui Taras Șevcenko, poetul național al Ucrainei.

„Am devenit nașul ei”, spune Pleșan cu mândrie, adăugând că era singurul care putea s-o adoarmă pe fetiță în timpul exploziilor care se auzeau de deasupra.
 

Locuitorii îngroziți n-au ieșit aproape deloc din adăpostul lor subteran în prima lună a războiului, când bombardamentele intense ale Rusiei au transformat orașul în ruine.
 

Pleșaan arată casca unui tanchist rus, una din multele rămășițe de război care acoperă pământul la Izium. 

Locuitorii au trăit cu frica de militarii ruși, care-i percheziționau periodic pe cei adăpostiți în pivnițe. „Puteam fi oricând uciși”,  își amintește Pleșan în timp ce își toarnă o băutură alcoolică făcută de el. „Suferința asta ne-a unit”.

După ce a adăpostit așa de mulți oameni, Pleșan trăiește acum în pivniță cu câinii și pisicile lui.

Îi este dor de Nika și de părinții ei, care fugiseră de la Kursk, un oraș din Russia nu departe de granița ucraineană.

„Părinții erau îngrijorați de sănătatea micuței, care nu văzuse niciodată lumina zilei”, spune Pleșhan.

A vorbit cu ei la telefon. „Le-am spus că aș vrea să-i revăd curând, au promis să revină la primăvară”, spune el.

Câinele lui Pleșan stă tolănit lângă un pom de Crăciun în pivnița unde locuiesc.

„Trăiam bine în Izium înainte”. spune Pleșan. „A fost un oraș drăguț, unde vânam, pescuiam, culegeam ciuperci. Acum, la orice zgomot neașteptat ne întrebăm ce se întâmplă. Oameni, copii, animale -- tuturor le e frică”.