Acest summit care marchează sfârșitul președinției estone a Uniunii Europene va fi mai puțin consacrat Brexitului, ieșii Marii Britanii din Uniunea Europeană, mai ales date fiind ultimele progrese, ci se va concentra pe anunțul oficial al creării unei „uniuni a apărării”, menită să devină, pe termen mediu și lung, o autentică armată europeană și mai ales pe chestiunea migrației.
În timpul după-amiezii, premierul italian Paolo Gentiloni, a cărui țară a fost greu încercată de sosirea în masă a refugiaților și migranților africani, a vorbit cu liderii Poloniei, Ungariei, Cehiei și Slovaciei, înainte ca toți cei 28 de lideri UE să discute migrația la cină.
Cele patru state din Europa de Est au refuzat în mod persistent să accepte solicitanții de azil, ceea ce ar fi ușurat povara asupra Italiei și Greciei, cealaltă țară greu afectată de migrație. Cele patru țări au refuzat să asigur un gest de solidaritate chiar și în 2015, când valul de migranți a depășit un milion de oameni.
De atunci, Italia, Germania și alte țări de destinație bogate au solicitat un sistem obligatoriu de instalare a unora dintre cei care sosesc în alte state ale UE. Cei patru lideri est-europeni îi vor oferi lui Gentiloni circa 35 de milioane de euro pentru proiecte destinate migranților și susținute de UE.
O schemă comunitară, stabilită acum doi ani, în 2015 - în ciuda opoziției Slovaciei, Poloniei, Ungariei, României și Cehiei - de a reloca 160.000 de persoane, a văzut până acum doar 32.000 de transferuri din Italia și Grecia.
Cât despre structura militară europeană, miniștrii de externe ai 25 de țări din cele 28 ale UE au semnat, în cadrul reuniunii lor de luni și marți de la Bruxelles, un protocol prin care se angajează să pună pe picioare o Cooperare Structurată Permanentă (PESCO), un instrument menţionat în Tratatul Uniunii Europene. În afară de Marea Britanie, doar Danemarca și Malta nu participă la asta.
21 de țări din cele 25 fac parte și din NATO, cu excepția Austriei, Ciprului, Finlandei și Suediei.
Proiectul a fost accelerat după Brexit, însă el ar putea în continuare fi încetinit de către unele state membre, îngrijorate la nivel politic de importanța influenței pe care o va căpăta Comisia Europeană asupra industriei militare naționale a țărilor membre. La fel, este dificil de apreciat cum va funcționa proiectul la nivel financiar și bugetar, dat fiind că în prezent majoritatea țărilor din NATO nu reușesc să atingă nivelul cerut de cheltuieli militare care să reprezinte 2% din PIB, cu atât mai mult cu cât se va impune necesitatea finanțării suplimentare a unor structuri militare proprii europene.