Summit-ul Quad la Washington: Joe Biden s-a întâlnit cu liderii din Australia, India și Japonia

Președintele SUA, Joe Biden, premierul Australiei, Scott Morrison, premierul Indiei, Narendra Modi, și primul ministru al Japoniei, Yoshihide Suga, la întâlnirea de la Washington, 24 septembrie 2021

Președintele american Joe Biden s-a întâlnit la Casa Albă cu liderii din Australia, India și Japonia pentru a consolida o alianță emergentă cunoscută sub numele de Quad în jurul preocupărilor comune cu privire la China. La summit-ul din 24 septembrie, cele patru țări democratice au subliniat necesitatea unei regiuni indo-pacifice libere, stabile și deschise, într-o aluzie la creșterea influenței economice și militare chineze. Cei patru lideri nu au menționat însă China în remarcile lor publice.

Joe Biden, care reafirmă prin acest eveniment importanța strategică a regiunii pentru Statele Unite, a spus că cele patru țări se află în prima linie a unei serii de provocări globale. „Suntem patru democrații majore cu o lungă istorie de cooperare. Știm să ducem lucrul la bun sfârșit și suntem pe măsura provocării”, a spus Biden. El consideră că democrațiile se află într-o competiție vitală cu regimurile autoritare și trebuie să demonstreze că pot coopera și că pot fi eficiente în rezolvarea problemelor propriilor cetățeni și ale omenirii.

Summit-ul Quad a mai avut pe agendă avansarea luptei contra COVID-19, proiecte comune de infrastructura, răspunsul la schimbarea climei și cooperarea tehnologică.