Surse: UE și-ar fi cosmetizat un raport despre dezinformările Beijingului pe tema pandemiei

Prim-ministrul chinez Li Keqiang la o conferință de presă la Bruxelles, 9 aprilie 2019

Un raport al Uniunii Europene în care se afirma că China s-a angajat într-o campanie de dezinformare despre pandemia de coronavirus a fost relativizat și tergiversat din cauza presiunilor exercitate de Beijing, relatează presa occidentală. Potrivit New York Times și Reuters, China a amenințat cu măsuri de răspuns dacă raportul este publicat. Vineri, a fost dat publicității un rezumat vehiculat între țările membre, dar unele pasaje vizând China au fost excluse, rearanjate sau critica a fost diminuată. Aceste relatări se bazează pe surse multiple, inclusiv corespondența internă în cadrul Uniunii Europene. În unul din pasajele suprimate, China era acuzată de faptul că „ar continua să desfășoare o campanie globală de dezinformare pentru a abate în altă direcție învinuirile în legătură cu izbucnirea pandemiei”. Raportul original văzut și de Europa Liberă vorbea despre un efort „trilateral” de „multiplicare” a mesajelor de dezinformare, la care ar mai contribui Rusia și Iranul.