Mulți dintre cei care s-au ascuns de bombardamente în Teatrul Dramatic Mariupol au reușit să supraviețuiască, potrivit deputatului ucrainean Serghei Taruta. Într-un mesaj pe Facebook, deputatul Tarura, fostul șef al administrației regionale de stat Donețk, a spus că adăpostul antiaerian al Teatrului Dramatic din Mariupol ar fi rezistat bombardamentului, iar oamenii încep să iasă de sub dărâmături. Nu există deocamdată informații oficiale privind numărul de victime sau persoane rănite.
Teatrul din Mariupol a fost bombardat miercuri, în timp ce în clădire se adăposteau peste o mie de civili, potrivit autorităților ucrainene, care spun că trupele rusești au „distrus intenționat și cinic Teatrul Dramatic din inima orașului Mariupol”, care era semnalizat ca adăpost pentru copii.
Pe de altă parte, ministerul apărării de la Moscova a negat că un astfel de atac ar fi avut loc și susține că teatrul din Mariupol a fost aruncat în aer de membrii batalionului ucrainean Azov. Rusia nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru moartea civililor în timpul războiului din Ucraina.
Firma de imagini prin satelit Maxar a publicat fotografii din 14 martie care arată că în fața și în spatele clădirii era scris cuvântul „copii” cu litere mari și albe în limba rusă.
Numărul victimelor rămâne încă necunoscut, a scris pe Twitter ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, numind atacul drept „încă o crimă de război oribilă”.
În orașul Cernihiv din nordul țării, potrivit procuraturii ucrainene, forțele ruse au ucis 10 oameni care așteptau la coadă pentru pâine, în cel mai recent atac asupra civililor din cele trei săptămâni de război.
La Kiev, care se află în stare de asediu, primarul Vitali Kliciko a declarat că bombardamentele rusești au avariat mai multe edificii din cartierul Podil, situat la nord de centrul orașului și la aproximativ 2,5 kilometri de așa-numitul „cartier guvernamental”, în care se află palatul prezidențial, biroul președintelui și alte birouri importante.