Presa cehă scrie că inițiatorul apelului a fost guvernul de la Praga, care a obținut semnăturile Suediei, Estoniei, Finlandei, Letoniei, Poloniei, Portugaliei, Lituaniei, Germaniei, Sloveniei, României și Slovaciei.
Demersul vine după ce săptămâna trecută ambasadorii țărilor din UE exprimaseră optimism că se vor putea pune de acord asupra subiectului în prima săptămână din iunie, în ciuda unor rezerve ale Ungariei.
Prezentând scrisoarea la o conferință de presă la Praga, miercuri, ministrul ceh al afacerilor europene, Martin Dvorak, a spus că țările semnatare își exprimă sprijinul pentru efortul președinției belgiene ca începerea negocierilor cu Moldova și Ucraina să fie anunțată oficial luna aceasta.
„Având în vedere eforturile făcute de ambele țări candidate, sunt convins că (aprobarea cadrelor de negociere pentru Moldova și Ucraina) va fi o decizie justă”, a spus Dvorak.
- Te-ar putea interesa și: Moldova și Ucraina vor începe negocierile de aderare la UE în ultima săptămână din iunie (surse diplomatice)
Belgia va preda la 1 iulie președinția UE Ungariei, care se opune primirii Ucrainei în UE, spunând că este o țară nesigură, coruptă și care nu respectă drepturile minorităților etnice, în frunte cu cea maghiară.
Vineri, 7 iunie, Comisia Europeană ar urma să dea o evaluare orală pozitivă eforturilor Ucrainei și Moldovei de a îndeplini ultimele condiții pentru începerea negocierilor de aderare, au declarat surse de la Bruxelles Europei Libere.
Recent, președinția belgiană a UE a cerut blocului cu 27 de membre să găsească modalități de a ocoli pe viitor opoziția constantă a Ungariei față efortul Ucrainei de a se apropia de UE, ca și față de ajutorul militar european pentru Kiev.
Ungaria nu se opune aderării la UE a Moldovei, dar în această fază a noii extinderi, cel puțin, Moldova este luată „la pachet” cu Ucraina. (M.Ț.)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te