Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că tarifele pentru serviciile medicale, stabilite în Catalogul tarifelor unice, nu au fost actualizate de 13 ani și nu reflectă costurile reale ale instituțiilor medicale. Necesitatea ajustării tarifelor a apărut din cauza creșterii prețurilor la consumabile, reagenți/reactivi de laborator, a produselor diagnostice, și a cheltuielilor de întreținere.
În nota informativă a proiectului de hotărâre de Guvern se mai spune că tarifele vechi pun în pericol „procesul de contractare și finanțare în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală prin metoda per serviciu”.
Recalcularea tarifelor a fost motivată și de majorarea lefurilor personalului medical în perioada anilor 2011-2023. Salariul mediu pe țară a personalului medical a crescut de la 2.573 lei în 2011 la 11.250 de lei în anul 2023 (inclusiv medici de la 3.970 de lei până la 17.700 de lei).
Potrivit modificărilor, cea mai mare creștere se observă la 26 de tarife din cele peste 5.500 incluse în Catalog. Dintre acestea, doar trei tarife au fost majorate de 4 și 9 ori, în timp ce 23 de tarife au avut o creștere de la 1,0 până la 2 ori.
De exemplu, dacă acum o operație de amigdalectomie costă 70 de lei, după majorare aceasta va costa peste 1.100 de lei. O operație de ureteroscopie (URS) flexibilă (procedura de extracție a pietrelor la rinichi) va costa aproape 30.000 de lei, față de peste 2.300, costul actual. Tariful la examenul parazitologic al urinei a crescut de la 9 la 166 de lei.
Majorarea prețurilor pentru serviciile medicale nu va afecta persoanele asigurate medical. Vor achita mai mult pacienții neasigurați. Până la data de 31 martie, polița medicală poate fi achiziționată la un preț redus, iar după această dată, costul acesteia va depăși suma de 12 mii de lei.
### Vezi și... ### Explainer | Ce servicii acoperă polița de asigurare medicală obligatorie în R. Moldova