Tariful la gazele naturale crește până la 16,74 lei

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat de urgență, pe 29 noiembrie, un tarif de 15,5 lei per metru cub de gaze naturale, la care se adaugă 8% TVA. Astfel, consumatorii vor plăti din 1 decembrie un tarif final de 16,74 lei, față de 13,12 lei din prezent (cu 27,5% mai mult).

În timp ce directorii agenției decideau majorarea tarifului, socialiștii protestau în fața instituției. Aceștia au acuzat guvernarea de incompetență, iar ANRE - că este o instituție subordonată politic, menționând că au cerut de mai multe ori lichidarea acesteia.

Prezent la protest, liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că socialiștii au inițiat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, din cauza situației din sectorul energetic. În replică, speakerul Igor Grosu a spus că Parlamentul și Guvernul vor asigura „să trecem cu bine și peste această iarnă”.

Deși autoritățile au anunțat că vor oferi compensații, parlamentarii PSRM au afirmat că nu ar fi fost prevăzuți bani în acest sens, iar numărul beneficiarilor ar fi unul infim.

În conferința de presă susținută după ședință, directorul ANRE, Alexei Taran, a admis că ar urma și o majorare a tarifelor la energia termică. El a precizat că pe parcursul verii întreprinderile din sector au acumulat devieri tarifare pozitive, dar că se vor purta discuții cu reprezentanții acestora pentru a stabili cât de mult ar putea crește și aceste tarife.

Într-un comunicat de presă, ANRE a explicat „intervenția urgentă” prin faptul că prețul gazelor pe piețele internaționale a crescut cu peste 25% și, în această situație, Moldovagaz va acumula devieri tarifare majore și va avea dificultăți în a asigura aprovizionarea cu gaze pe timp de iarnă.

Subiectul majorării tarifelor la gazele naturale va fi discutat și în Parlament, unde pe 3 decembrie vor fi organizate audieri publice pe platforma Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Pe 5 decembrie, în plenul Parlamentului a fost chemat la raport ministrul Energiei, Victor Parlicov.

La ședința de Guvern din 27 noiembrie, premierul Dorin Recean a numit majorarea tarifelor la gazele naturale drept sursa unei „eventuale crize” în această iarnă și a dat asigurări că Guvernul va căuta soluții pentru a gestiona situația.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te