Membrii CEC au spus că, deși a fost desemnat ca independent de un grup de cetățeni, la acel moment Tarlev încă era, potrivit datelor Agenției pentru Servicii Publice, lider al Partidului „Viitorul Moldovei”.
Mai mult decât atât, membrii grupului de inițiativă colectau semnături pentru candidatura fostului premier lângă bannerul formațiunii.
Pe de altă parte, reprezentanții grupului de inițiativă au susținut că Tarlev și-a suspendat calitatea de președinte și a delegat atribuțiile unui vicepreședinte, notează IPN.
Tarlev mai poate încerca să înregistreze un grup de inițiativă până pe 31 august.
La aceeași ședință, CEC a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea candidaturii lui Vasile Bolea. La fel ca Tarlev, el a fost desemnat ca independent, fiind membru de partid.
Fostul socialist face parte din biroul politic al Partidului „Renaștere”, una din cele patru formațiuni afiliate oligarhului fugar Ilan Șor, care anterior au încercat să-l înainteze din partea blocului „Victorie-Pobeda”.
Deputatul s-a apărat spunând că și-a dat demisia din partid și că niciunul din membrii formațiunii nu face parte din grupul de inițiativă.
Până în prezent, CEC a înregistrat 12 grupuri de inițiativă. Acestea urmează să strângă semnături pentru următorii candidați: Maia Sandu; Ion Chicu; Alexandr Stoianoglo; Octavian Țîcu; Tudor Ulianovschi; Renato Usatîi; Irina Vlah; Igor Munteanu; Victoria Furtună; Andrei Năstase; Alexandru Arseni.