În Georgia, activiștii pentru drepturile minorităților sexuale spun că au fost forțați să anuleze un marș Pride planificat pentru 5 iunie, după ce au fost atacați de adversari, iar premierul Irakli Garibashvili s-a pronunțat împotriva evenimentului, declarând că este „inacceptabil pentru un segment mare al societății georgiene”.
Sute de protestatari anti-LGBTQI au ieșit luni pe străzile capitalei Tbilisi pentru a împiedica marșul care urma să aibă loc în seara zilei, intrând în altercații cu poliția.
„Nu putem risca vieți umane ieșind pe străzile pline de atacatori violenți”, a anunțat ulterior organizația Tbilisi Pride, adăugând că și birourile sale au fost atacate de „homofobi”.
Apărătorii drepturilor LGBTQI au descris drept „rușinoasă” declarația premierului Garibashvili, care a spus că ținerea marșului Pride „nu este rezonabilă, deoarece creează o amenințare de confruntare civilă”.
Biserica Ortodoxă a chemat susținătorii să se adune pentru o rugăciune publică împotriva marșului Pride.
Săptămâna trecută, misiunile diplomatice ale Statelor Unite și Uniunii Europene în Georgia, precum și ambasadele a încă 16 țări, au emis o declarație comună prin care cereau guvernului georgian „să asigure dreptul la adunare pașnică pentru toți oamenii din Georgia fără excepție”.
Opinia publică din Georgia a devenit din ce în ce mai tolerantă în ultimii ani, când au fost organizate mai multe evenimente Pride. Cu toate acestea, țara rămâne profund conservatoare iar Biserică Ortodoxă a criticat politicile sociale ale unor guverne pro-occidentale anterioare.