Președinta georgiană, Salome Zurabișvili, afirmă că țara sa ar putea schimba regimul „liberal” de vize pentru cetățenii ruși, pe fondul unui aflux fără precedent provocat de mobilizarea de către Kremlin a trupelor pentru războiul împotriva Ucrainei.
Pe 17 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă comune în capitala Republicii Moldova, Chișinău, după ce a purtat discuții cu președinta R. Moldova, Maia Sandu, Zurabișvili a calificat sosirea cetățenilor ruși în Georgia în ultimele săptămâni drept „o provocare”. Ea a mai spus că nu exclude posibilitatea „să revizuim regimul de vize, care, în prezent, este lipsit de restricții și nu corespunde agresiunii rusești [împotriva Ucrainei]”.
Zurabișvili nu a spus dacă vor fi introduse vize pentru cetățenii ruși care aleg să intre în națiunea din Caucazul de Sud. În prezent, rușii nu au nevoie de vize pentru a intra în Georgia și pot rămâne în țară până la 365 de zile. Dacă părăsesc Georgia mergând în altă țară, ei pot reveni imediat pentru alte 365 de zile.
Oficialii guvernului georgian au declarat de mai multe ori că nu există planuri de a introduce vize pentru cetățenii ruși.