Tensiuni în peninsula coreeană, cu demonstrații de forță între Nord și Sud

Bombardier B-1B Lancer aruncând o bombă la poligonul din provincia Gangwon, la est de Seul, în timpul mamevrelor americano-sud-coreene menite să descurajeze testele de rachete ale Coreei de Nord, 31 august 2017.

Coreea de Nord a continuat să testeze rachete sâmbătă, lansând în mare patru rachete balistice, în timp ce Statele Unite au trimis două bombardiere B-1B deasupra Coreei de Sud într-un duel al demonstrațiilor de forță militară ce scoate în evidență tensiunile crescânde din regiune, relatează Associated Press.

Statele Majore Reunite ale Coreei de Sud au spus că cele patru rachete cu rază scurtă de acțiune lansate de pe zona de coastă vestică la ora prânzului, ora locală, au zburat cam 130 de kilometri în direcția mării din vestul țării.

### Vezi și... ### Izolate internațional, Rusia și Coreea de Nord cooperează tot mai intens

Nordul comunist al Coreei a lansat săptămâna aceasta mai mult de 30 de rachete (inclusiv o rachetă balistică intercontinentală joi, care a declanșat alarme de evacuare în nordul Japoniei) și a ridicat în aer un număr mare de avioane de luptă în interiorul granițelor, într-o reacție mânioasă la un masiv exercițiu militar aerian comun al Statelor Unite și Coreei de Sud.

La exercițiul Vigilant Storm au participat și două bombardiere B-1B

Armata sud-coreeană a spus că două bombardiere B-1B s-au antrenat împreună cu patru avioane de luptă americane F-16 și patru avioane de luptă sud-coreene F-35 în ultima zi a manevrelor aeriene comune numite Vigilant Storm, care s-au încheiat sâmbătă.

A fost prima oară când bombardierele americane au fost desfășurate în peninsula coreeană din 2017 încoace. La manevre au luat parte aproximativ 240 de avioane, inclusiv aparate de luptă avansate de tip F-35 ale ambelor țări.

### Vezi și... ### Coreea de Nord amenință Statele Unite

Vineri seara târziu, ministerul nord-coreean de Externe a descris acțiunile militare ale Coreei de Nord de săptămâna aceasta drept o ripostă adecvată la manevrele americano-sud-coreene, pe care le-a descris drept o formă de „isterie confrontațională militară” a Statelor Unite.

Diplomația nord-coreeană a mai spus că Phenianul va răspunde cu cea mai „puternică replică” la orice încercare a unor „forțe ostile” de a aduce atingere suveranității și intereselor de securitate ale Coreei.

Statele Majore Reunite ale Coreei de Sud au spus că participarea bombardierelor americane B-1B la manevrele comune a demonstrat hotărârea aliaților de a „răspunde cu asprime” la provocările Coreei de Nord și angajamentul Statelor Unite de a-și apăra aliații cu toate mijloacele militare ale sale, inclusiv nucleare.

Coreei de Nord nu-i place deloc să vadă de aproape bombardiere B-1B

Bombardierele americane B-1B nu sunt ceva neobișnuit deasupra peninsulei coreene. Ele au fost trimise acolo ultima dată în 2017, în timpul unei alte demonstrații de forță provocatoare a Coreei de Nord. Aceste zboruri au fost oprite însă în ultimii ani, după ce Statele Unite și Coreea de Sud au renunțat la manevrele comune de mari dimensiuni pentru a sprijini eforturile diplomatice ale fostului președinte american Donald Trump în Coreea de Nord, și din cauza pandemiei COVID-19

### Vezi și... ### Administrația Trump și impasul în negocierile cu Coreea de Nord

Washingtonul și Seulul și-au reluat manevrele comune la scară largă anul acesta, după ce Coreea de Nord a reluat testarea de armament profitând de diviziunile din Consiliul de Securitate ONU cu privire la războiul Rusiei în Ucraina, văzute ca o posibilitate de a-și accelera dezvoltarea de armament.

Coreei de Nord nu-i place deloc să vadă de aproape bombardiere americane B-1B, pe care le descrie drept „bombardiere nucleare strategice”, deși aparatele au fost trecute armament convențional la mijlocul anilor 1990.

Manevrele Vigilant Storm trebuiau inițial să se termine vineri, dar aliații au decis să prelungească exercițiile militare până sâmbătă, ca răspuns la lansarea de joi a mai mult rachete balistice nord-coreene, inclusiv a unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) care a declanșat alerte de evacuare și oprirea trenurilor în nordul Japoniei.