Un gen aproape baroc, şi foarte greu de detectat ca atare, datorită mulţimii de influenţe şi rădăcini cu care s-a amestecat în ultimul deceniu al secolului trecut.
O variantă a jazz-ului mai energică şi mai concentrată pe ritm, pe acel balans definit în limba engleză cu un cuvînt greu de tradus, „groove” (pur tehnic, el înseamnă şanțul, canelura, striația, în care e „încrustat” în spirală sunetul pe un disc vinil), acid-jazz este un gen care a apărut la Londra la mijlocul anilor 80, într-o vreme cînd disc-jockey-ii cluburilor de dans londoneze puneau pe platane discurile lor favorite cu rarităţi, indiferent dacă acestea sunau sau nu a jazz.
Acid Jazz
Your browser doesn’t support HTML5
Era vorba de aşa numitele rare grooves, pentru că în cluburile de dans singurul lucru care conteză e ritmul, balansul, iar aceşti disc-jockey se inspirau în ceea mai mare parte în genurile marginale ale jazzului – fuziunile de tot felul, jazz-funk şi muzica afro-cubană, cu elemente secundare împrumutate din perioada de început a soul jazz-ului. Scoaterea la iveală a unei imense cantităţi de rarităţi, de albume neascultate pînă atunci, i-a influenţat pe mulţi din underground-ul american şi cel britanic, de unde provin majoritatea muzicenilor şi producătorilor de studio acid jazz, şi a readus în atenţia ascultătorilor şi a celor din cluburile de dans obscura muzică jazz funk şi soul a anilor 70.