Un interviu cu Thomas de Waal, cercetător la Carnegie Europe, expert specializat în Europa de Est, Caucaz și în problematica conflictelor înghețate. În prezent, Thomas de Waal este în proces de elaborare a unei cercetări cu privire la „angajamentele cu statele de facto sau teritoriile separatiste – cazurile Transnistriei, Abhaziei și a Ciprului de Nord”.
Europa Liberă: În ceea ce privește conflictele din spațiul post-sovietic, s-a vorbit mult despre faptul că acestea au fost gândite de Rusia pentru a menține controlul asupra spațiului post-sovietic. Care este viziunea Dvs.? Sunteți de acord cu acest punct de vedere?
Thomas de Waal: „Nu sunt complet de acord cu acest punct de vedere. Evident că există un rol al Rusiei, al Moscovei în toate aceste conflicte. Dar în acest context parafrazez adesea primul rând din Ana Karenina: toate țările fericite seamănă între ele, iar toate zonele de conflict sunt nefericite în felul lor. Adică toate au și unele puncte comune, dar și diferențe mari.
De exemplu, să luăm conflictul din Nagorno-Karabah, pe care îl cercetez de 20 de ani. Aici detonatorul conflictului nu a fost Moscova. A fost o dispută locală dintre armeni și azeri. Conflictul a început pentru că Moscova nu a putut fi un arbitru bun. Și până în prezent Moscova nu este acel arbitru care poate soluționa acest conflict. Deci, detonatorul acestui conflict nu a fost Moscova.
Însă în privința Abhaziei, a Osetiei de Sud și, mai ales, a Transnistriei vedem un rol al Federaţiei Ruse. Atunci era perioada structurilor de forță de la Moscova mai degrabă decât a președintelui Elțin sau a lui Gorbaciov. Dar și conflictul din Transnistria, și cel din Abhazia și Osetia au avut rădăcini locale.
Thomas de Waal
În Georgia, Zviad Gamsahurdia a anulat autonomia osetinilor și a declarat că osetinii și abhazii nu sunt cetățeni ai Georgiei, ci oaspeți ai țării. Pentru Abhazia și Osetia asta a sunat ca o amenințare, ca niște cuvinte teribile și este evident că ei au început să caute ajutor acolo unde l-au putut găsi – la Moscova. Deci, în aceste conflicte și rolul Tbilisi este unul foarte complicat și întunecat. Văd că Georgia evoluează în timp, evoluează și punctele de vedere, dar este deja târziu, pentru că soarta acestor conflicte a fost practic decisă deja la începutul anilor 1990.
Desigur, și Transnistria avea anumite nuanțe. Transnistria era un fel de mică Uniune Sovietică: multinațională, industrială, cu multe cadre sovietice, „directori roșii” și așa mai departe, care nu se simțeau parte a Moldovei. Exista deci un interes al nomenclaturii sovietice de a lupta pentru Transnistria. Existau însă și rădăcini locale, situația creată în jurul legii cu privire la funcționarea limbilor și așa mai departe.
În ceea ce privește Ucraina ultimilor ani, importanța factorului local este mult mai redusă și se poate vorbi de facto despre un conflict direct ruso-ucrainean. Acolo este evident rolul Moscovei.”
Europa Liberă: Asta, dacă privim aspectele istorice. Dar dacă e să vedem situația din perspectiva zilei de astăzi, există interesul Rusiei în menținerea, în folosirea acestor conflicte?
Thomas de Waal: „Din nou, sunt diferite situații. În situația conflictului din Nagorno-Karabah au fost câteva cazuri când Rusia chiar a vrut să-l soluționeze. Acum 10 ani președintele rus de atunci Dmitri Medvedev și ministrul de externe Serghei Lavrov s-au ocupat foarte serios de acest conflict, dar cei de pe loc s-au opus. Evident că s-a încercat ca această reglementare să fie în avantajul Rusiei. Dar putem vorbi totuși despre o încercare destul de serioasă de a rezolva conflictul.
Transnistria era un fel de mică Uniune Sovietică: multinațională, industrială, cu multe cadre sovietice, „directori roșii” și așa mai departe, care nu se simțeau parte a Moldovei...
În Abhazia și Osetia de Sud eu văd că Rusia dorește o conservare a status-quo. În ceea ce privește Transnistria, Rusia are propriile linii roșii. Vrea să-și mențină influența în Moldova, vrea să fie sigură că Moldova nu va adera la NATO. Dar vedem că Moscova nu a avut nimic împotrivă ca Transnistria să intre în regim de comerț liber cu Uniunea Europeană, Rusia nu se opune unei relații destul de strânse între Tiraspol și Bruxelles pe anumite subiecte și nici unei, de facto, integrări cu Republica Moldova pe anumite chestiuni. Moscova nu protestează împotriva acestor lucruri.
Deci, asistăm la încă un fel de abordare din partea Moscovei și încă un rând de interese. Aici interesul Rusiei este mai degrabă pentru soarta întregii Moldove, nu numai pentru cea a Transnistriei.”
Europa Liberă: Cum vă puteți explica faptul că Rusia nu s-a opus prea mult contactelor pe care le are Transnistria cu UE și chiar unor cedări economice pe care regiunea le face?
Thomas de Waal: „Cred că știți cauzele mai bine ca mine. Este vorba despre interese economice. Rusia are cheltuieli enorme în Donbas, în Crimeea. Rusia nu este în stare să țină toată industria transnistreană, iată de ce ea vede ca un mare plus faptul că Transnistria are regim de comerț liber cu Europa. Asta în primul rând. În al doilea rând – geografia, faptul că nu există frontieră directă cu Rusia și că Ucraina are o poziție solidară cu Moldova. Iar al treilea moment este că s-ar putea ca Rusia să vadă în perspectivă în fruntea politicii moldovenești pe Igor Dodon – și atunci, de ce să se concentreze pe mica Transnistrie când poate pune accent pe toată Moldova?”
Europa Liberă: Fiecare nouă președinție a OSCE spune că problema transnistreană nu este chiar atât de complicată și poate fi soluționată ușor, poate deveni o istorie de succes în relațiile dintre Occident și Rusia. Credeți că președinția italiană a OSCE are mai multe șanse decât predecesorii? Dl Frattini spunea că este bun prieten cu Lavrov și că acest lucru îl va ajuta în reglementarea transnistreană. Vedeți posibilitatea unui progres imediat în acest domeniu?
Thomas de Waal: „Nu, cred că nu puteam vorbi despre un progres imediat în acest domeniu, ci doar despre o soluționare treptată și pe etape a conflictului, o transformare a conflictului. Desigur că sunt și evoluții pozitive. Vedem înțelegeri la care s-a ajuns în ultima jumătate de an, care constituie elemente ale unui de facto stat comun: cele legate de apostilare, sperăm că se va ajunge la un numitor comun și în privința plăcuțelor de înmatriculare a mașinilor. Și sunt și unele elemente care fac ca Moldova și Transnistria deja acum să facă parte dintr-un spațiu vamal unic. Am observat că la Tiraspol există un sistem poștal unic. Am trimis pe post de experiment o carte poștală fiicei mele la Londra, din oficiul poștal de la Tiraspol, vom vedea dacă și ajunge. Deci, există aceste elemente ale statului comun.
Dar, ca și în toate celelalte conflicte de acest fel, cele mai acute, cele mai grele chestiuni sunt cele legate de securitate și identitate. Și eu cred că aici până acum malul drept și malul stând au viziuni diferite asupra realității, asupra istoriei, inclusiv a istoriei conflictului. Și lucrul asupra acestor aspecte abia începe și este nevoie de o generație întreagă pentru ca aceste viziuni să se apropie.
Și mai este și chestiunea securității. Aici există interesul direct al Rusiei. Rusia privește cu multă toleranță integrarea economică a malurilor, însă chestiunea securității și a bazei militare este desigur mult mai complicată.”
Europa Liberă: Mai mulți reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova au vorbit despre riscurile care există în procesul de reglementare, despre așa-numitele „linii roșii”. Cum se poate face în așa fel încât în procesul de reglementare Republica Moldova să nu piardă, așa cum ați spus și Dvs., controlul asupra propriului teritoriu, a suveranității, să evite riscul ca nu doar Transnistria, dar și tot teritoriul Republicii Moldova să devină protectorat rusesc?
Thomas de Waal
Thomas de Waal: „Eu cred că anume din aceste cauze nu trebuie să ne grăbim. Sau, cum se spune, trebuie „să ne grăbim încet”. Eu cred că acest conflict nu se va soluționa până când aici nu va fi construit un stat mai solid. Dar acest proces, cel de construire a națiunii, este de durată, iar Republica Moldova este un stat tânăr, procesul de construire a națiunii durează de doar 25 de ani și cred că aceasta trebuie să fie cel mai probabil sarcina conducerii Moldovei, a clasei politice, a societății civile – să construiască o națiune puternică, un stat puternic. Și asta, cel mai probabil, pe modelul Belgiei sau al Elveției, care sunt state puternice unde trăiesc multe naționalități care au drepturile lor naționale.
Și atâta timp cât o astfel de construcție nu există e mai bine să nu existe grabă în reunificarea celor două maluri ale Nistrului.”
Europa Liberă: În ultimul timp asistăm la evoluții interesante în relațiile dintre Tiraspol și partenerii internaționali. Se știe că regiunea transnistreană de ani de zile încearcă să-și afirme independența pe care nimeni nu a recunoscut-o până în prezent. În ultimul timp, au loc tot mai multe contacte dintre administrația de la Tiraspol și reprezentanți ai Uniunii Europene, au fost călătorii la Londra, la APCE. Tiraspolul interpretează aceste lucruri ca pași către recunoaștere.
Eu cred că acest conflict nu se va soluționa până când aici nu va fi construit un stat mai solid Dar acest proces, cel de construire a națiunii, este de durată...
Thomas de Waal: „Nu este așa. Eu am o atitudine pozitivă față de faptul că există aceste contacte între structuri internaționale și Transnistria. UE are în relația cu Abhazia, politica de nerecunoaștere și interacțiune. Eu cred că aceasta este abordarea corectă – că se poate și trebuie să se interacționeze cu acest teritoriu fără a-i recunoaște independența. Și cred că aici Republica Moldova nu are de ce să se teamă. Nu va exista așa ceva – ca într-o bună dimineață Europa să se trezească și să decidă să recunoască independența Transnistriei. Nu va fi așa ceva. Și eu cred că Transnistria înțelege foarte bine acest lucru.
Altceva este că e doar un lucru pozitiv faptul că o societate destul de izolată are contacte cu lumea exterioară, în special generația tânără poată să înțeleagă astfel ce înseamnă Europa, că nu este vorba despre realități atât de terifiante cum le descrie presa rusă. Sunt doar aspecte pozitive. Și, din discuțiile pe care le-am avut la Tiraspol, înțeleg că puterea actuală este mult mai dispusă să aibă contacte cu lumea exterioară, este mult mai pragmatic orientată decât puterea anterioară. Și cred că asta este un plus pentru toată lumea – și pentru Transnistria, și pentru Moldova, și pentru lumea exterioară.”
Europa Liberă: Dar acest lucru nu ne aduce mai aproape de reglementarea problemei?
Thomas de Waal: „Reglementarea este un proces de durată. Nu se poate spune că doar un anumit pas, acesta sau altul, va fi unul determinant. Sunt doar picături în mare. Dar că în timp, cu anii, aceste picături încep să conteze. Eu cred că atunci când oamenii se maturizează și au o mai bună reprezentare despre lumea din jurul lor, despre locul lor în lume, despre ceea ce este sau nu este posibil, atunci ei învață să ia decizii mai corecte cu privire la conflicte. Și, în definitiv, Tiraspolul și Chişinăul sunt cei care vor ajunge la o soluție, nu restul lumii.”
Europa Liberă: Adică cheia conflictului nu este la Moscova, cum spune foarte multă lume?
Thomas de Waal: „Desigur că Moscova trebuie să-și dea acordul pentru o soluționare. Dar eu cred că dacă părțile vor vrea să se înțeleagă, atunci nici Moscova, nici Bruxellesul nu vor fi împotrivă.”